O femeie din Vâlcea, suspectată că și-a înjunghiat mortal soțul, a fost arestată
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea, incidentul s-a produs sâmbătă, în localitatea Tetoiu, din județul Vâlcea.
Femeia și-ar fi înjunghiat mortal soțul în urma unui conflict spontan. „Din cercetările efectuate, la data de 15 iunie a.c., în jurul orei 20.00, o femeie, din comuna Tetoiu, și-ar fi înjunghiat soțul în urma unui conflict spontan între aceștia, pe fondul consumului de alcool”, au transmis polițiștii din Vâlcea.
Femeia a fost reținută inițial pentru 24 de ore, iar luni a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.