O femeie, internată de urgență la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj. Boala de care este suspectată dispăruse de 10 ani din România
Directorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, Ioan Mureșan, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că pacienta care este internată s-a întors dintr-o călătorie în străinătate.
„Este o suspiciune de febră tifoidă la o pacientă care s-a întors din străinătate și care a fost internată la mijlocul săptămânii trecute la spitalul nostru. Pacienta se simte bine, este sub tratament medical, este
izolată. Am trimis probe pentru analiză la Institutul Cantacuzino din București și așteptăm rezultatele luni sau marți să vedem dacă se confirmă sau se infirmă suspiciunea”, a spus Mureșan.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Cluj au declarat la rândul lor că femeia a efectuat o excursie în Thailanda, împreună cu un grup de persoane din București, aceasta susținând că a consumat doar băuturi îmbuteliate.
Febra tifoidă nu a mai fost înregistrată în România de zeci de ani.