Accidentul a avut loc, luni dimineață, la intrarea în Gherla dinspre Cluj-Napoca, unde un autoturism înmatriculat în județul Maramureș a ajuns pe contrasens și s-a ciocnit cu o autoutilitară, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Cluj, Ștefana Moldovan, accidentul s-a produs pe fondul oboselii șoferului autoturismului, un bărbat în vârstă de 39 de ani, iar în urma impactului mașina a fost proiectată într-un parapet, apoi ieșind de pe șosea.
În urma accidentului, o fată de zece ani a murit, iar alți doi copii și o femeie, aflați în mașină, au fost răniți, fiind transportați la spital.
Potrivit sursei citate, polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili, cu exactitate, cauzele care au dus la producerea accidentului.