O fetiță de 3 ani, victimă în două accidente rutiere
Abia scăpată cu viața dintr-un accident rutier, o fetiță în vârstă de 3 ani a fost cât pe ce să moară în altul. Copila se afla într-o ambulanță care a venit să o preia de la Spitalul din Urziceni și să o transporte la Bagdasar Arseni, la Capitală.
Cel de-al doilea accident în care a fost implicată copila de 3 ani a avut loc pe șoseaua de centura a Bucureștiului, potrivit Știrilor ProTv.
Șoferul de pe salvare a văzut o mașină de pe contrasens care, în încercarea de a depăși patru TIR-uri, venea drept spre el și nu a avut cum să evite impactul, iar ambulanța a fost aruncată în șanț.
Din fericire, fetița era bine prinsă în chingi, pe targă, iar în urma acestui nou accident n-a avut de suferit. Nu același nororc au avut asistenta și tatăl micuței, care au fost răniți ușor.
Ambulanța o preluase pe copilă de la spitalul din Urziceni. Micuța fusese rănită într-un accident rutier și, pentru că starea ei s-a agravat, medicii au decis transferul la spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.
Pe soseaua de centura a Bucureștiului, la intersecția cu A2, salvarea a fost implicată într-un accident. Potrivit martorilor, ambulanța avea sirenele pornite și girofarurile aprinse.
Șoferul autoturismului care a provocat accidentul nu recunoaște că a încercat să depășească cele patru TIR-uri și dă vina pe conducătorul ambulanței. Spusele acestuia sunt contrazise de martori.
Din fericire, starea fetiței aflată în ambulanță nu s-a agravat în urma accidentului. O altă ambulanță a preluat-o și a transportat-o în siguranță la spital.
Șoferul care a provocat totul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.