Prima pagină » Știri » O fetița de opt ani dispărută în apele Dunării, la Hârșova, a fost găsită moartă

O fetița de opt ani dispărută în apele Dunării, la Hârșova, a fost găsită moartă

O fetița de opt ani dispărută în apele Dunării, la Hârșova, a fost găsită moartă
Fetița de opt ani căutată de scafandri după ce a căzut în apele Dunării, în zona Portului Hârșova, unde obișnuia să meargă la scăldat, a fost găsită moartă, sub un ponton, joi dimineață, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit polițiștilor, trupul fetiței a fost descoperit de un unchi sub un ponton aflat la aproximativ zece metri de pontonul pe care aceasta fusese văzută ultima dată.

Cadavrul a fost depus la Morga Hârșova pentru necropsie și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului, iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de polițiștii de la Transporturi Navale.

Rudele fetiței au anunțat dispariția acesteia abia marți seară, deși copila de opt ani plecase de acasă în jurul orei 11.30.

„Din verificări a rezultat că fetița s-a îndreptat către Dunăre unde, de pe un ponton, a căzut în apă, în zona Portului Hârșova”, spuneau reprezentanții Poliției Județene Constanța.

Din datele adunate de anchetatori a reieșit că fetița obișnuia să mergă la scăldat în zona respectivă.

În acest caz s-au făcut căutări cu sprijinul Gărzii de Coastă, iar miercuri dimineață a fost solicitat și sprijinul scafandrilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Arctica a avut cel mai cald an din 1900 și până în prezent, arată un raport NOAA