Prima pagină » Știri » O fetiță româncă de 5 ani din Italia a fost găsită pe stradă, stând în frig, lângă tatăl său băut

O fetiță româncă de 5 ani din Italia a fost găsită pe stradă, stând în frig, lângă tatăl său băut

O fetiță româncă de 5 ani din Italia a fost găsită pe stradă, stând în frig, lângă tatăl său băut

O fetiță româncă, în vârstă de 5 ani, a fost preluată de autorități după ce a fost găsită stând în frig, flămândă și epuizată, lângă tatăl său, un român de 32 de ani, pe străzile din centrul istoric al orașului italian Genova, potrivit Știri Diaspora.

Potrivit sursei citate, românul era băut și rătăcea cu fetița sa de 5 ani pe străzi. Poliția Locală a fost sesizată și l-a luat la întrebări pe bărbat.

Potrivit românului, el căuta un hotel pentru a se caza cu micuța. Bărbatul le-a spus polițiștilor că locuiește în Spania cu fetița lui și cu alți patru copii ai săi. Toți cei cinci copii i-au fost încredințați după ce mama lor, care locuiește în Italia, ar fi intrat într-o rețea de prostituție.

Bărbatul a adăugat că a venit în Italia pentru că femeia și-ar fi exprimat dorința de a vedea copilul, doar că întâlnirea nu a mai avut loc decât prin intermediul rețelelor de socializare.

Românul a spus că ar fi dormit trei nopţi împreună cu fiica sa într-un hotel din Ovada. De asemenea, bărbatul a mai spus că a abandonat mașina în care călătoriseră pentru că era stricată și a adăugat că a venit la Genova să ia un autocar și să plece acasă în Spania.

Micuța era îmbrăcată în haine foarte subțiri

Conform autorităților, micuța era îmbrăcată în haine foarte subțiri, nepotrivite pentru frigul nopții de afară. În timp ce personalul verifica documentele prezentate de tatăl ei, fetița s-a rezemat de un magazin, a închis ochii și a adormit, fiind epuizată.

În acel moment, a fost preluată de polițiști într-o mașină de serviciu pentru a se putea odihni la căldură. Între timp, poliția l-a sesizat magistratul de gardă din cadrul Tribunalului pentru Minori și Serviciile Sociale ale municipiului Genova.

Fetița a fost dusă la Spitalul de Pediatrie Gaslini din Genova pentru verificări și și-a petrecut noaptea acolo.

Tatăl, încă vizibil beat, nu a cerut să o însoțească și s-a limitat la a da autorităților un număr de telefon pentru a-l contacta ulterior.

După controalele de sănătate, care nu au evidențiat nicio problemă medicală, fata a fost încredințată unei instituții.

Autor

Citește și