Â
Rompetrol Financial Group, controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu, a vândut, astăzi, un pachet de acțiuni Rompetrol Rafinare, reprezentând 1,19% din capital, fundației olandeze Stichting Administratiekantoor TRG, pentru 23 de milioane de lei (6,7 milioane de euro), la un preț pe acțiune cu 14% sub cotația de referință.
Transferul celor 252 milioane de acțiuni a fost realizat printr-o tranzacție specială la Bursa de Valori București (BVB), intermediată de EFG Eurobank Securities, la un preț de 0,091 lei pe titlu.
În urma vânzării, Rompetrol Financial Group și-a diminuat participația la Rompetrol Rafinare de la 14,72% din capital la 13,51%.
Rompetrol Rafinare deține rafinăria Petromidia, principalul activ al grupului Rompetrol.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro