„Noi deja ne-am exprimat dorința, în cadrul Primăriei Generale a Capitalei, de a reloca animalele din Circul Globus. Din păcate, în ultima vreme, am auzit o zvonistică foarte imbecilă, cum că animalele născute, crescute în Europa vor muri în Africa. (…) Există sanctuarele unde pot trăi aceste animale unde sunt hrănite și îngrijite lor pe tot parcursul vieții pe care o mai au de trăit, iar Vier Pfoten se ocupă de sanctuare, nicidecum de rezervații, sau cum am mai auzit în altă parte, ferme de vânătoare. Sanctuar este un loc, de exemplu în Africa de Sud unde Vier Pfoten deține acest sanctuar, spațiul minim pentru un leu este de două hectare, așa sunt normele africane. O să avem cinci lei pe o suprafață de 10 hectare, un fel de grădină zoologică, dar pe niște terenuri mai mari unde au îngrijire medicală non-stop, hrănirea se face conform necesarului speciei din care fac parte și unde stau pe iarbă, nu pe beton, la locul lor până la adânci bătrâneți. Un fel de azil de bătrâni, să spunem așa”, a declarat Kuki Bărbuceanu, la finalul ședinței Comisiei juridice în care a fost adoptat un raport favorabil cu privire la proiectul de lege care interzice folosirea animalelor în circuri, cu anumite excepții.
Kuki Bărbuceanu a afirmat că în perioada următoare fundația Vier Pfoten va depune toată documentația necesară la Circul Globus și la Primăria Generală cu privire la relocarea animalelor.
„Nu dorim și nici nu avem cum să intervenim în cadrul circurilor ambulante care sunt private. Dacă cineva ne va solicita să îi ajutăm să mute animalele într-unul din sanctuarele noastre atunci îl vom ajuta. Costurile pentru hrănirea și întreținerea acestor animale de la Circul Globus vor fi suportate de fundația Vier Pfoten integral. Pe an întreținerea unui animal acolo costă în jur de 5.000 de euro, transportul îl asigurăm tot noi, iar costul unui țarc acolo pentru 2-3 feline mari este de 30.000 de euro. Toate felinele mari de la circ vor trebui mutate în maximum 18 luni, potrivit legii. Vor mai rămâne la circ 20 de cai”, a spus Kuki.