O groapă din asfalt a „înghițit” o mașină aflată într-o parcare din Râmnicu Sărat. Ce se afla în interiorul craterului format
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției, începând cu ora 10.50, în centrul municipiului Râmnicu Sărat traficul rutier a fost deviat pentru a doua oară de pe DN2(E85) Focșani – Buzău pe străzi secundare, pentru lucrări de reparații la o conductă avariată în surpării unei bucăți de asfalt.
Directorul adjunct al Muzeului Județean Buzău, Daniel Costache, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că o bucată de asfalt s-a surpat pe o stradă din Râmnicu Sărat, într-o parcare, iar o mașină a căzut în groapa formată.
Potrivit lui Daniel Costache, mașina era parcată pe arcada unei crame subterane brâncovenești , iar arcada a cedat.
În opinia acestuia, groapa formată nu ar trebui astupată.
„Acolo trebuie să fie o degajare a zonei și o protecție, un spațiu de siguranță, pentru că noi am intrat acolo pe propria răspundere și am constatat că zona afectată, cramele respective, sunt mult mai lungi, deci teoretic ar putea exista pericolul unor noi situații de acest gen. Trebuie degajată zona, scoasă de acolo conducta de apă, deviată, pentru că deja există infiltrații în perete. Trebuie scoase cablurile electrice și degajată întreaga zonă, după care următoarea recomandare este efectuarea de prospecțiuni, să identicăm unde anume se continuă, cum și care ar putea fi urmările, pentru că dacă se continuă sub o parcare nu ar fi în regulă. Categoric sub pământ sunt crame brâncovenești, la prima vedere, pentru că sunt construite din cărămidă, specifice Evului Mediu, sfârșit de secol XVII. Nu reprezintă o noutate în peisajul arheologic buzoian, întrucât mai există astfel de crame descoperite pe teritoriul județului Buzău”, a spus directorul adjunct al Muzeului Județean Buzău.
Între timp, mașina căzută în groapă a fost ridicată cu ajutorul unei macarale.
Viceprimarul municipiului Râmnicu Sărat, Ștefan Torcărescu, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că incidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, într-o parcare laterală DE 85.
„În parcare se mai aflau și alte mașini, dar una singură a fost înghițită de surpare. Nu a suferit foarte multe avarii. După izolarea perimetrului respectiv am anunțat experții din cadrul Muzeului Municipal și Județean Buzău, pentru că am constatat în urma surpării fragmente de zid asemănătoare cu o pivniță. Dumnealor au venit în această dimineață, au evaluat situația. E vorba de un zid brâncovenesc, din secolul XVII, în partea de vest se continuă cam 10 metri acest tunel”, a spus viceprimarul.
Potrivit acestuia, la ora transmiterii acestei știri Poliția are ca obiectiv supravegherea zonei și dirijarea traficului rutier.
„La ora 14.00 am convocat Comitetul pentru Situați de Urgență, pentru a ne consulta și cu alte societăți care au legătură cu acest tronson. Este vorba despre compania de apă, care are o conductă care trece prin zona respectivă, și o companie de telefonie”, a afirmat Ștefan Torcărescu.