O handbalistă de 15 ani s-a sinucis la Drobeta Turnu Severin

Publicat: 14 05. 2012, 15:09
Actualizat: 14 05. 2012, 15:09

O handbalistă la Clubul Sportiv din Drobeta Turnu Severin, în vârstă de 15 ani, a fost găsită de către mama sa spânzurată în apartamentul în care locuia, polițiștii deschizând o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Luiza Purcăreață a fost găsită spânzurată de către mama sa duminică, în jurul prânzului, în debaraua apartamentului M5 din Drobeta Turnu Severin.

Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinți, un echipaj a fost chemat la fața locului, dar medicii care au încercat resuscitarea mai multe zeci de minute nu au mai putut-o salva pe adolescentă.

Imediat după incident, vecinii au povestit că tânăra o sunase cu 20 de minute înainte pe mama sa și i-a transmis că nu mai suportă situația și că are de gând să își pună capăt zilelor.

Din primele informații, se pare că tânăra s-a referit la divergențele pe care le avea cu tatăl său, după ce părinții se despărțiseră.

Potrivit anchetatorilor, tânăra a lăsat un bilet în care își cere scuze familiei și prietenilor pentru gestul său.

Trupul tinerei a fost dus la morga Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin pentru necropsie, iar polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

Luiza Purcăreață era una dintre cele mai bune handbaliste din cadrul Clubului Sportiv Drobeta Turnu Severin, colegele comparând-o adesea cu Luminița Huțupan.