O icoană cu Arsenie Boca, motiv de pelerinaj într-o localitate arădeană

Publicat: 01 07. 2015, 11:02

O casă din Semlac a devenit loc de pelerinaj pentru mii de români, după ce s-a dus vestea că dintr-o icoană pe care proprietarii o dețin și care-l înfățișează pe Arsenie Boca și Mânăstirea de la Prislop izvorăște mir.

Proprietarii nu permit însă fotografierea sau filmarea icoanei, așa că, cine vrea să vadă minunea, trebuie să meargă la Semlac, acasă la cei doi localnici, scrie aradon.ro.

foto: aradon.ro

Zilnic, sute de oameni, zeci de preoți le-au trecut pragul. Oamenii intră în casa celor din Semlac pentru a vedea, a se închina sau a se îndoi de presupusa minune.

„Am fost de două ori. Cei doi sunt oameni de treabă, le place curățenia, lucrul, florile, eu zic că numai de-asta le-a arătat Dumnezeu, e un dar de la Dumnezeu. Am stat, am făcut cruce, ne-am miruit, 4 sau 5 picuri au curs, e un lucru sfânt, numai la oameni cu credință se arată…”, povestește unul dintre cei care au văzut icoana cu Arsenie Boca din Semlac.

Se spune că o icoană a început să lăcrimeze mir, din ochii lui Arsenie Boca, ce este pictat într-un medalion, deasupra Mânăstirii Prislop. Chiar dacă proprietarii nu permit fotografierea sau filmarea icoanei, aceasta poate să fie văzută de către oricine, iar bărbații au voie chiar să o atingă.