O loțiune care ar fi cauzat moartea a 25 de persoane din România a fost retrasă de pe piață
O loțiune de îngrijire a pielii, care conține alcool metilic și care ar fi provocat moartea a 25 de bihoreni, după ce au băut din ea, recipientul fiind similar celui pentru spirt medicinal, va fi retrasă de la comercializare în urma unei anchete a Protecției Consumatorilor în Regiunea de Nord-Vest.
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Cluj a declanșat o anchetă în Regiunea de Nord-Vest pentru găsirea și retragerea de la comercializare a loțiunii pentru îngrijirea pielii Alcofarm, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Șeful CRPC Cluj, Cristian Nicula, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că produsul conține alcool metilic și a fost băut de mai multe persoane din Bihor, care ulterior au murit.
„Am declanșat o anchetă în toată Regiunea de Nord-Vest, după ce am primit informații despre loțiunea Alcofarm pentru îngrijirea epidermei, cu efect antiseptic, care, potrivit buletinului de analiză, conține alcool metilic, componentă nemenționată pe eticheta produsului. Ancheta vizează depistarea și retragerea de la comercializare a loțiunii, produsă de o firmă din Bistrița, care, din câte am aflat, nu mai desfășoară nicio activitate. Precizez că în județul Bihor, în cursul anului 2013, au fost semnalate 25 de cazuri de decese în urma consumului acestui produs, prin ingerare, eventual în combinație cu alte produse similare. Recipientul acestei loțiuni seamănă cu unul de spirt medicinal”, a spus Nicula.
Potrivit acestuia, în baza buletinului de analiză al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj, produsul Alcofarm este considerat neconform, motiv pentru care comisarii de la Protecția Consumatorilor au dispus retragerea de la comercializare a loturilor nr. 234/01.07.2011 și 235/02.07.2011 identificate în județul Bihor.
Reprezentanții CRPC Cluj au menționat că în cazul identificării altor loturi din acest produs vor fi luate probe pentru analize în laboratorul DSP Cluj, pentru proprietățile organoleptice și parametrii fizico-chimici.
În luna aprilie, Direcția de Sănătate Publică Bihor anunța că în județ au fost înregistrate multe cazuri de intoxicații cu combinații de substanțe extrem de nocive, precum alcool sanitar cu lichid de frână, lichid de parbriz, antigel, alcool metilic.