O mare actriță a scenei românești, internată de urgență la spital. Anunțul de ultimă oră al medicilor
„Doamna a fost internată la noi de duminică, fiind sub supravegherea medicilor. Legat de starea dumneaei nu vă pot oferi mai multe detalii, fiind vorba despre respectarea legislației privind confidențialitatea datelor pacienților”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Daniela Burghelea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Piatra Neamț.
Potrivit unor surse medicale, starea actriței nu este gravă, aceasta urmând a fi externată în câteva zile, aceasta având probelem medicale apărute pe fondul vârstei înaintate.
Draga Olteanu Matei are 84 de ani, s-a stabilit de mai mulți ani la Piatra Neamț.
Marea actriță este născută pe data de 24 octombrie 1933 la București. Draga Olteanu Matei este o apreciată actriță de comedie, ce a jucat pe scena Teatrului Național București, în numeroase filme și la televiziune.
Reprezentantă a „generației de aur” a teatrului românesc, Draga Olteanu Matei are un palmares foarte bogat, ea jucând în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și având peste 100 de roluri în televiziune.