O martoră în dosarul lui Vișinescu povestește despre moartea tatălui său: „În ultima zi de viață, a fost adus în celulă de doi indivizi care practic îl târau de brațe”

Cornelia Monor, fiica lui Dinu Neagu Alexandrescu, a dat miercuri o declarație în fața judecătorilor Curții de Apel București care judecă dosarul lui Alexandru Vișinescu, comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956-1963, trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității.

Femeia a povestit că tatăl său, fost profesor în satul Măclina, din apropiere de Penitenciarul Râmnicu Sărat, a fost ridicat din casa în care locuia în noaptea de 22 spre 23 septembrie 1959, de un ofițer de Securitate, „în contextul unui război care se ducea împotriva dușmanilor poporului la acea vreme”.

„Tatăl meu fusese încarcerat ca deținut politic anterior în mai multe penitenciare, la Craiova, Aiud, dar și la Râmnicu Sărat în perioada 1948 – 1949. Motivul ridicării din 1959 a fost o presupusă intenție de reconstituire a unui nucleu al Partidului Național Țărănist, în încercarea de combatere a acțiunii de colectivizare ce se desfășura la acea vreme în zona Râmnicu Sărat. Împotriva tatălui meu nu s-a formulat niciodată oficial vreo acuzație, acesta fiind motivul pentru care mama mea a dorit să afle ce anume i se impută. Descinderea la noi în casă a avut drept pretext efectuarea unei percheziții care nu a condus la descoperirea niciunui obiect incriminator”, a declarat Monor.

Apoi, timp de aproximativ un an familia nu a știut ce s-a întâmplat cu Alexandrescu.

Monor a povestit cum mama ei a făcut mai multe demersuri, ajungând la Tribunalul din Ploiești, unde ar fi trebuit ca bărbatul să fie judecat, dar unde nu a fost adus. Femeia a ajuns apoi la Securitatea din Râmnicu Sărat, unde i s-a spus că soțul ei era mort, fără a i se preciza când anume și care a fost cauza morții.

„Mai mult, mamei mele i s-a cerut să păstreze o discreție mare, să nu poarte doliu și să nu povestească despre caz în sat, spunându-i-se că vor exista consecințe grave. În 1964, după eliberarea deținuților politici mama a fost contactată, în mod discret, de un fost judecător din Râmnicu Sărat, și el fost deținut politic, moment la care s-au întâlnit într-un obor de vite. Acolo, acest fost judecător i-a spus mamei că tatăl meu a fost încarcerat în Penitenciarul Râmnicu Sărat și amândoi au împărțit aceeași celulă în perioada 22 septembrie – 7 octombrie 1959 când tata a murit în urma bătăilor îngrozitoare ce i-au fost aplicate”, a spus femeia la instanță.

După ani de zile, în 1992, ea și sora ei l-au găsit pe fostul judecător, care le-a spus că, în cele 15 – 16 zile cât a stat în penitenciar, tatăl a fost dus zilnic la anchetă. „Era luat dimineața din celulă, i se puneau ochelari negri, era înhățat de doi vlăjgani care la întoarcere îl aduceau de fiecare dată bătut”. a povestit femeia.

„În penultima zi de viață, un gardian l-a informat că șefii au hotărât să îi impună un regim fără pat, ceea ce însemna că în următoarele cinci zile urma să stea numai în picioare. În ultima zi de viață, tata a fost adus în celulă de doi indivizi care practic îl târau de brațe, iar fostul judecător a afirmat că «nu mai avea chip de om». Acei indivizi i-au cerut fostului judecător să iasă afară din celulă, acesta a fost dus apoi în altă celulă, dar a putut observa că tata a fost așezat cu fața la perete, în picioare, iar de atunci nu l-a mai văzut și nu a mai auzit nimic de el”, a declarat Monor.

În finalul declarației, ea a mai spus că abia în 10 august 1969 a fost înregistrat decesul tatălui său. Mama sa a reușit să obțină certificatul de deces în anul 1971.

Femeia a mai arătat că nici până în ziua de astăzi nu a aflat unde au fost înhumate rămășițele tatălui ei.