O mașină a căzut într-o prăpastie pe serpentinele de la Posada, pasagerii – aproape nevătămați
Un autoturism care circula, duminică, pe DN 1 a derapat pe serpentinele de la Posada și s-a răsturnat într-o prăpastie, cele două persoane aflate în mașină scăpând cu răni ușoare, în timp ce autoturismul a fost distrus în totalitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit datelor furnizate de Poliția Prahova, un autoturism care circula pe DN 1 a ieșit de pe carosabil la kilometrul 116, în zona serpentinelor de la Posada și s-a răsturnat în râpa de pe marginea drumului, la o diferență de nivel de aproximativ șapte, opt metri.
În mașină se aflau doi bărbați care au fost scoși din autoturism cu ajutorul echipajelor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova și transportați la spitalul din Sinaia.
Reprezentanți ai ISU au precizat că cei doi au suferit câteva răni superficiale, cu toate că mașina care s-a răsturnat a fost distrusă aproape în totalitate.