Prima pagină » Știri » O mașină a Poliției s-a răsturnat, în Mehedinți

O mașină a Poliției s-a răsturnat, în Mehedinți

O mașină a Poliției s-a răsturnat, în Mehedinți
O mașină a Poliției în care se aflau doi agenți de la un post din județul Mehedinți care se întorceau dintr-o misiune s-a răsturnat, vineri, pe DN 56 A, fără ca vreunul dintre ei să fie rănit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectorului Județean de Poliție Mehedinți, subcomisar Nicolae Lohon, accidentul a avut loc în localitatea Valea Anilor, pe DN 56A, unde autospeciala Poliției s-a răstunat după ce șoferul făcuse o depășire.

În mașină se aflau o polițistă de la postul de poliție Punghina și un agent șef care era la volanul mașinii. Cei doi polițiști se întorceau de la o misiune în orașul Vânju Mare, iar în localitatea Valea Anilor polițistul aflat la volanul mașinii a intrat într-o depășire, iar la revenirea pe banda de mers autospeciala s-a răsturnat în afara șoselei.

Polițiștii au scăpat nevătămați în urma accidentului, dar autospeciala a fost avariată.

Autor