Un bărbat a fost rănit, duminică seară, după ce mașina pe care o conducea s-a ciocnit pe DN 17, la câțiva kilometri de Bistrița, de un autocar în care se aflau 22 de persoane, care venea din Italia și se îndrepta spre Chișinău, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița, Marius Rus, a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul s-a petrecut duminică seară pe DN 17, după ce un autoturism în care se afla doar șoferul s-a ciocnit de un autocar în care erau 22 de persoane.
„Șoferul a rămas încarcerat. A fost scos dintre fiarele contorsionate ale mașinii, el fiind transportat de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă la spital. O femeie de 33 de ani din autocar a făcut un atac de panică. I s-au acordat îngrijiri medicale, dar a refuzat să fie transportată la spital. Dintre pasageri, ceilalți nu au pățit nimic”, a declarat Marius Rus.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Antonela Pop, a declarat că autocarul venea din direcția Cluj și se îndrepta spre Chișinău, iar în el se aflau 22 de persoane care s-au îmbarcat din Italia.
„În autocar erau 22 de persoane care s-au îmbarcat din Italia, veneau din direcția Cluj și se îndreptau spre Chișinău. Mașina cu care s-a ciocnit autocarul mergea dinspre Bistrița spre Cluj, respectiv din sens invers, și a intrat pe contrasens pe banda pe care circula autocarul. Polițiștii aflați la fața locului vor stabili cauzele accidentului”, a declarat Pop.
În zonă, circulația a fost blocată pe DN 17, dar întrucât accidentul s-a petrecut în apropierea intersecției între DN 15 A și DN 17, unde există o legătură între cele două drumuri, polițiștii au direcționat tot traficul prin zona respectivă.
DN 17 face legătura între Transilvania și Moldova, iar DN 15 A între Bistrița și Reghin. Cele două drumuri se intersectează la câțiva kilometri de Bistrița.