Familia lui Larry, din New York, a primit o notă de plată de la spital de 1,3 milioane de dolari, după luni de luptă cu COVID-19, dintre care 51 de zile Larry a fost conectat la un ventilator artificial. ”Te aduc înapoi la viață, apoi te omoară cu factura”, spune Larry Kelly, în vârstă de 64 de ani, probabil unul dintre primii bolnavi de COVID din New York. Și unul dintre cei care au stat cel mai mult în spital. ”Pare ceva desprins dintr-un roman al lui George Orwell. M-am trezit într-o distopie”, a spus bărbatul când, în sfârșit, a pășit spre casă.
Pe 28 martie, Dawn Kelly, o profesoară din New York, a primit un telefon în care era invitată să vină la spital și să își ia adio de la soțul ei, Larry, care mai era ținut în viață doar de ventilatorul mecanic, scrie cotidianul New York Times. Medicii aveau nevoie de permisiunea ei pentru a-l deconecta de la aparate.
Dawn îl văzuse pe Larry ultima oară cu 11 zile mai devreme, când acesta a fost preluat de o ambulanță și dus de urgență la spital, infectat cu coronavirus. Înainte de a fi conectat la ventilator, la Terapie Intensivă, bărbatul i-a mai trimis soției un ultim mesaj: ”Îți promit că nu o să renunț la luptă”. Prin urmare, soția sa a decis că Larry va rămâne conectat la aparate.
Larry Kelly, în vârstă de 64 de ani, a fost probabil unul dintre primii bolnavi de COVID din New York În săptămâna în care el s-a îmbolnăvit a fost raportat și primul deces din oraș, amintește New York Times.
Estimp, cu Westchester și Bergen, N.J., apărând ca epicentre ale bolii de pe coasta de est, primarul Bill de Blasio organiza procesul de închidere a școlilor. Guvernatorul Andrew M. Cuomo a anulat parada de Ziua Sfântului Patrick. Organizația Mondială a Sănătății declara coronavirusul ca o pandemie globală. Spitalele din New York se pregăteau pentru atac.
Larry nu se simțea bine de vreo săptămână și Dawn se enervase.
„Du-te testare”, l-a îndemnat ea. „Probabil ai virusul.” Dawn a fost profesoară de educație specială la P.S. 131 din Brooklyn, o școală pentru artele spectacolului, iar ea era ocupată cu elevii ei.
Larry, 64 de ani, s-a retras cu câțiva ani mai devreme din cariera sa în sistemul școlar public din New York. Fiica sa Jackie, în vârstă de 28 de ani, cea mai mică dintre cele două fiice ale sale, s-a mutat temporar acasă, iar ea se simțea și ea bolnavă. Cei doi s-au dus la teste de coronavirus la o clinică de îngrijire urgentă pe 12 martie, în timp ce Dawn era la școala ei din Brooklyn, antrenându-se pentru a preda de la distanță.
Atât Jackie, cât și Larry s-au simțit epuizați, dar simptomele lui Larry – tuse, frisoane, febră, respirație obosită – au fost mult mai grave, suficient de grave încât medicul de îngrijire urgentă l-a trimis direct la camera de urgență.
Medicii l-au ținut peste noapte, apoi l-au trimis acasă cu o rețetă pentru antibiotice. Fratele lui Larry, Danny, care locuiește la câteva blocuri distanță, a umplut rețeta și a trimis-o pe Gatorade în apartamentul, unde Larry se mutase pe canapeaua plină din sufragerie pentru a încerca să se ferească de Dawn. Până în dimineața zilei de 17, Larry și Jackie încă nu au fost anunțați despre rezultatele testelor lor. Jackie părea să facă față, dar Larry devenise atât de bolnav și slab, încât era îngrozit și a sunat la 911.
În timp ce așteptau ambulanța, Larry a pregătit multe sfaturi pentru Dawn, ca de obicei. Era obsedat în legătură cu parcarea alternativă; găsise un loc perfect pe care nu voia să-l piardă El i-a spus să verifice poșta. I-a arătat unde erau polițele de asigurare de viață. „Veți avea nevoie de 12 copii de certificate de deces”, a indicat el.
Paramedicii au sosit și, într-un fel, au știut rezultatele testului coronavirus Larry. „Are virusul”, au spus ei pentru Dawn. În timp ce îl duceau pe Larry, cu masca de oxigen, la ambulanță, el ridică mâna pentru a-și lua rămas bun.
Jessica Montanaro era asistenta de gardă la spitalul Muntele Sinai Morningside, când Larry a ajuns. Împreună cu restul personalului se pregătea din februarie pentru sosirea pacienților infectați cu coronavirus.
În acea clipă însăși asistenta, Jessica, simți frică. „Am fost brusc conștient de faptul că, în ciuda echipamentului de protecție, acesta era un virus mortal transmis prin aer, despre care nu știam prea multe, și stăteam într-o cameră cu un pacient foarte bolnav. Nu am putut să las să se vadă cât de stresată eram, dar am fost. Acum, boala este înfricoșătoare ”, a spus ea. „Atunci, a fost îngrozitor.”, scrie New York Times.
Inițial, Larry a primit asistență respiratorie neinvazivă. Două zile mai târziu, el a fost însă intubat și plasat în comă artificială.
În zilele în care Larry era internat în spital, criza debuta în forță în New York.
”Știi în ce te-ai băgat dacă ești asistentă într-un spital COVID. Știi ce trebuie să faci. Dar a fost șocant”, mărturisește Jessica Montarano.
Asistenta a fost în mod deosebit îngrijorată pentru Larry.
”L-am simpatizat. Eram șocată de rapiditatea cu care starea sa de sănătate s-a deteriorat. Arăta sănătos, în formă”, spune asistenta.
Cel mai trist lucru este că acești pacienți trebuie să moară singuri. De aceea vorbesc cu ei, chiar dacă sunt în comă. Stau cu ei și le spun că nu sunt singuri. Jessica Montanaro mai spune că înainte de pandemie, un ventilator mecanic era folosit pe termen scurt. Sedarea totală este necesară, deoarece reflexul pacientului este de a scăpa de tubul respirator.
A avut crize, infecții, febră, pneumonie, hemoragii cerebrale. Pe 28 martie, fiica și fratele lui Larry l-au putut vizita totuși, de dincolo de un geam de sticlă, pentru a-și lua adio.
”Starea creierului lui Larry este principala îngrijorare”, a scris fratele său pe 31 martie. ”Are încă crize intermitente și medicii ne-au spus că pacienții care au astfel de traume riscă sechele permanente”, a avertizat Danny.
Încet-încet, el a început să își revină, iar la jumătatea lunii mai putea deja să respire singur. Nu a fost simplu. Hrănit printr-un tub timp de aproape două luni, bărbatul pierduse aproape 14 kilograme. Când a reînceput să mănânce a primit doar mâncare pasată – cartofi, măr. ”Nu înțeleg de ce nu pot să facă niște piure din ravioli”, se plângea el. Avea poftă de McDonalds. Pe măsură ce Larry își revenea, New York-ul ieșea și el din cea mai neagră criză. Numărul deceselor scăzuse la câteva zeci pe zi, iar autoritățile începeau să ridice restricțiile. “Nu sunt mort” Larry Kelly, scrie New York Times, a fost unul dintre cei norocoși. Nu a avut afecțiuni cronice, a fost tratat într-un spital privat, avea o asigurare de sănătate bună. Zeci de mii de oameni din oraș nu beneficiază de aceleași avantaje, de același acces la tratament.
Despre timpul petrecut în comă nu a putut spune foarte multe. „Aveam senzația că cineva încearcă să mă omoare. Eram într-un loc foarte întunecat. Tot încercam să țip: ”Nu sunt mort”.
”Pare ceva desprins dintr-un roman al lui George Orwell. M-am trezit într-o distopie”, spune el.
Familia lui Larry a primit și o notă de plată de la spital: 1,3 milioane de dolari. ”Te aduc înapoi la viață, apoi te omoară cu factura”, spune Larry. Dar asigurarea sa de sănătate a acoperit suma aproape integral. Pe 9 iulie, numărul deceselor din New York a scăzut sub 10 pe zi pentru prima oară în patru luni. Probleme au apărut însă în alte colțuri ale SUA, în statele din sud și vest. Iar urmările se simt încă. Fratele său și-a pierdut locul de muncă, de director de resurse umane la Yankee Stadium, alături de aproape 2.000 de angajați sezonieri. De fapt, unul din cinci locuitori ai orașului a rămas fără job, cel puțin temporar. Larry a primit și el propriile vești. A aflat că va ajunge acasă pe 22 iulie. La 128 de zile de la începerea chinului. ”Nu îi doresc nimănui această boală”, spune el.