Prima pagină » Știri » O nouă „flacără a democrației”, adusă în Craiova. „E o torță nouă, era normal să aprindem o altă flacără”

O nouă „flacără a democrației”, adusă în Craiova. „E o torță nouă, era normal să aprindem o altă flacără”

O nouă
"Flacăra democrației" a fost adusă, duminică seară, la Craiova, de mai mulți tineri din județul Dolj, care au preluat-o de la granița cu județul Mehedinți de la colegii implicați în incidentul de la Orșova, care au aprins apoi o altă torță, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Flacăra democrației” a fost adusă, duminică seară, la Craiova, de mai mulți tineri din județul Dolj, care au preluat-o de la granița cu județul Mehedinți de la colegii implicați în incidentul de la Orșova, care au aprins apoi o altă torță, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Torța a fost adusă mai mulți tineri din Dolj, care au alergat cu ea pe străzile Craiovei, iar la ora 21.30 aceștia au adus-o pe esplanada Teatrului Național, unde au fost așteptați de aproximativ 70 de simpataizanți și membri ai PDL, care au aprins alte 20 de torțe.

Președintele interimar al PDL Dolj, Marian Jean Marinescu, a precizat că „flacăra democrației” care a ajuns la Craiova nu este cea originală, întrucât aceea a fost distrusă la Orșova.

„Tinerii au adus o torță nouă, care a fost aprinsă după incidentul de Orșova. Era normal să procedăm așa, să aprindem o nouă flacără”, a declarat Marian Jean Marinescu.

Tinerii care au adus torța au venit cu mașina care a purtat „flacăra democrației” și în județul Mehedinți. Șoferul a relatat incidentul de la Orșova, petrecut duminică dimineață, spunând că a fost blocat în trafic. „Eu eram în spatele tinerilor care erau pe biciclete, la maxim 50 de metri de ei. De cum am intrat în Orșova am fost efectiv blocați în trafic, mai multe mașini ne-au îngreunat mersul. Eu am rămas cu dubița în spate pentru că mașinile nu se mișcau într-o intersecție și cred ca au stat așa preț de trei minute. Când am pornit din nou i-am găsit pe tineri dați jos de pe biciclete și mi-au povestit că primarul din Orșova i-a îmbrâncit și le-a aruncat torța într-un canal. Tinerii mi-au spus că totul a durat foarte puțin, apoi primarul s-a urcat în mașină și a demarat în trombă”, a povestit Sorin Dan Lung, șoferul care a purtat torța de la Cluj.

Bărbatul a mai spus că ulterior a fost la un pas să fie luat la bătaie pentru că are mașina inscripționată cu însemnele „flăcării democrației”. „M-au înjurat, m-au amenințat, mi-au spus că îmi distrug mașina dacă nu plec mai repede din oraș. Eu am încercat să le explic faptul că eu sunt un simplu șofer și nu am nicio implicare, dar m-au scuipat, iar totul s-a întâmplat la doar câțiva pași de o patrulă de la poliția comunitară”, a mai spus Dan Sorin Lung.

În 14 iulie, la finalul mitingului PDL de la Cluj-Napoca, președintele suspendat Traian Băsescu a aprins o flacără, pe care a numit-o „flacăra democrației”, spunând că speră ca aceasta să ardă până în 29 iulie și că va fi purtată prin țară de tineri de dreapta.

Șeful Poliției Orșova, comisar Marian Cherescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că duminică dimineață, în jurul orei 10.30, Poliția a fost sesizată de un tânăr că în timp ce transporta „flacăra democrației” prin Orșova, împreună cu alți șase tineri, „a fost întâmpinat de un reprezentant al administrației locale, care fără explicații și fără motiv a aruncat torța într-un canal al Dunării”.

Șeful Poliției Orșova a precizat că pe numele respectivului reprezentant al administrației locale a fost depusă o plângere penală, iar Poliția face cercetări, urmând să fie făcută încadrarea faptei.

Președintele PDL Orșova, deputatul Doinița Chircu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX că primarul Orșovei, liberalul Ion Manea, este cel care a aruncat în Dunăre „flacăra democrației”, purtată de tinerii democrat-liberali.

Primarul din Orșova, Ion Manea, nu a putut fi contactat.

Președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, duminică, referindu-se la incidentul de la Orșova, că este încrezător că „se vor aprinde foarte multe flăcări ale democrației” în aceste zile.

„Oamenii ăștia când aud de democrație, scot pistolul. Mai e una (o flacără – n.r.) care a plecat de la Iași spre București. Cred că se vor aprinde foarte multe în perioada următoare”, a afirmat Traian Băsescu, la plecarea de la sediul său de campanie, fiind întrebat despre incidentul de la Orșova.

Georgiana Stănescu, [email protected]

Citește și