O nouă înregistrare în care Ghiță susține că l-a primit la el acasă pe Coldea
This browser does not support the video element.
„Unul dintre conflictele majore pe care le-am avut cu Florian Coldea ținea de discuția despre dezvoltarea României, despre faptul că sunt blocate proiectele, că frica generează lipsă de absorbție de fonduri europene, de faptul că funcționarilor le e teamă să mai ia orice decizie și să semneze orice document. În februarie 2015 a fost oaspetele meu la o vilă a familiei de la Cheia. A venit împreună cu familia sa. Am dovezi și am să vi le arăt. Iată imaginile care ne prezintă pe amândoi în discuția de la Cheia”, a declarat Sebastian Ghiță.
Ulterior, postul România TV a prezentat imagini în care apare Florian Coldea, pe teresa unei case. Filmul continuă cu Sebastian Ghiță, care apare pe terasă și vorbește cu o persoană, însă interlocutorul nu mai apare în imagini. Sebastian Ghiță susține că Florian Coldea l-a amenințat pe Victor Ponta că dacă va semna contractul privind autostrada Comarnic- Brașov îl va aresta, prim-adjunctul directorului SRI fiind interesat de construcția autostrăzii
„Ponta își dorea să continue proiectul cu autostrada Comarnic-Brașov însă Coldea nu a fost de acord niciodată cu acest proiect. L-a amenințat de față cu mine că îl va aresta, pe el și funcționari din CNADNR care îndrăznesc să avanseze cu acest proiect. Îl va aresta dacă semnează contractul. Licitația, pentru că a fost vorba de o licitație între mari concerne europene, fusese deja câștigată de către consorțiul Vinci Strabag Aktor și era susținută de două grupuri financiare mari: Societe Generale din Franța și Erste Group Bank din Austria. În februarie 2015, la Cheia i-am reproșat lui Florian Coldea că blochează România blocând acest proiect și nu numai. Mi-a răspuns foarte nervos și agasat că europenii vor autostrada Pitești- Sibiu pentru că pe acolo este definit culoarul european iar restul de bani pe care România îi strânge trebuie să-i păstrăm pentru a cumpăra armanent. I-am explica că autostrada Pitești-Sibiu costă șapte miliarde de euro și va dura peste 12 ani să o facem iar autostrada Comarnic- Brașov va costa sub un miliard și o poate face România în doi ani, maxim trei. Iată că ce am spus atunci a confirmat guvernul Cioloș acum câteva săptămâni. Au spus foarte clar că până în 2023 să ne luăm gândul de la a avea o autostradă. Comarnic – Brașov ne-ar fi costat mai puțin de un miliard și România ar fi putut construi în doi ani, maxim trei. De ce s-a luat decizia, care sunt interesele? Cum le răspunde oamenilor că în 2018 n-au trecut cu o autostadă Carpații? Să le răspundă Coldea. Eu le spun cine a blocat construirea. A fost ultima convorbire neoficială pe 1 februarie 2015. El a plecat supărat și după două săptămâni, pe 17 februarie, atât fostul premier, cât și eu, ne-am trezit cu un dosar, familia lui Victor Ponta a fost chemată la DNA, le-au făcut percheziții, le-au confiscat tabletele nepoților. Nici după doi ani procurorii nu au făcut ceva cu acel dosar”, a spus Sebastian Ghiță.
Sebastian Ghiță spune că a refuzat să predea postul România TV sistemului, procurorilor și președintelui Klaus Iohannis. „Sistemul nu vrea o presă liberă și nu vrea săă fie cunoscute deciziile de la CEDO. Vor o societate în care adevărul să nu mai poată fi spus Ei a voie să facă linșaj mediatic. Agenții lor de infuență din mai mute ublicații fac acest lucru de dimineața și până seara”, a mai spus Ghiță.
Sebastian Ghiță a fost pierdut, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, de polițiștii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
Potrivit surselor citate, polițiștii care îl supravegheau ar fi spus că acesta conducea cu peste 200 km/h și că un alt autoturism i-ar fi blocat pe polițiști. Ulterior, mașina în care se afla Sebastian Ghiță a fost găsită la locuința sa, astfel că cei care efectuau filajul ar fi crezut că doarme.
Pe numele lui Sebastian Ghiță a fost emis un mandat de arestare în lipsă, după ce a încălcat măsura controlului judiciar.