Prima pagină » Știri » O nouă variantă a coronavirusului, cu un număr „foarte de ridicat” de mutaţii, a fost descoperită în Africa de Sud

O nouă variantă a coronavirusului, cu un număr „foarte de ridicat” de mutaţii, a fost descoperită în Africa de Sud

O nouă variantă a coronavirusului, cu un număr „foarte de ridicat” de mutaţii, a fost descoperită în Africa de Sud

O nouă variantă a virusului SARS-CoV-2, cu un număr ridicat de mutaţii care ar putea afecta eficacitatea vaccinurilor existente pe piaţă împotriva COVID-19, a fost detectată în Africa de Sud, au anunţat joi oameni de ştiinţă.

„Din păcate, am detectat o nouă variantă, care constituie o sursă de îngrijorare în Africa de Sud”, a declarat virusologul Tulio de Oliveira cu prilejul unei conferinţă de presă online, potrivit AFP şi Reuters.

Varianta B.1.1.529 prezintă un număr „extrem de ridicat” de mutaţii, potrivit oamenilor de ştiinţă sud-africani, care au detectat anterior varianta Beta. Beta este una dintre cele patru variante etichetate drept „preocupante” de OMS, întrucât există dovezi că ar fi mai contagioasă, iar vaccinurile au o eficienţă mai scăzută împotriva acesteia.

Eficiența vaccinurilor împotriva virusului

Date iniţiale de la laboratoarele de diagnostic sugerează că noua variantă s-a răspândit rapid în cea mai populată provincie sud-africană, Gauteng, şi ar putea fi deja prezentă în celelalte opt provincii ale ţării, au mai spus oamenii de ştiinţă.

„Deşi datele sunt limitate, experţii noştri lucrează peste program cu toate sistemele de supraveghere stabilite pentru a înţelege noua variantă şi potenţialele sale implicaţii”, a precizat Institutul Naţional pentru Boli Transmisibile din Africa de Sud într-un comunicat.

Africa de Sud a solicitat pentru vineri o întâlnire de urgenţă cu un grup de lucru care se ocupă de evoluţia virusului din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru a discuta despre noua variantă.

În acest moment, specialiştii nu sunt siguri de eficacitatea vaccinurilor anti-COVID-19 împotriva acestei forme de virus.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și