O parte din tavanul unei școli din Gorj s-a prăbușit, în timpul pauzei
O porțiune din tavanul Școlii Gimnaziale Câlnic, din județul Gorj, s-a desprins luni, când zeci de copii se aflau în pauză, în curtea instituției.
Situația a fost semnalată într-o postare pe Facebook de către un bărbat din localitate, care a cerut să fie luate măsuri.
„Săptămâna aceasta a început rău pentru copiii de la Școala Gimnazială din comuna Câlnic. O bucată mare de tavan s-a desprins, în urma lucrărilor de înlocuire a tablei de pe școală, cu toate că nu era necesară o astfel de intervenție, după cum afirmă mulți părinți și copii ce încă mai învață la acea școală! Nu sunt victime, copiii erau în pauză. Sacrificați siguranța copiilor voștri, pentru niște oameni care nu dau doi bani pe noi! Se impune demisia domnișoarei director pentru toate aceste nereguli! Părinți, luați atitudine!”, a scris Marius Daniel Pupăzan, pe pagina sa de Facebook.
Reprezentanții unității de învățământ au anunțat că nimeni nu a fost rănit.
Potrivit directorului școlii, Mariana Popescu, bucata de tavan s-ar fi prăbușit din cauza greutății muncitorilor care lucrau la acoperiș.
„Erau oameni care lucrau deasupra, în pod. Probabil sub greutatea lor, a picat un pic de mortar. Înlocuiesc tabla. Copiii erau în pauză. Putea să fie și altceva. Doamne-ajută că nu a fost”, a declarat Mariana Popescu, directorul Școlii Gimnaziale Câlnic, la care sunt înscriși aproximativ 100 de copii.
Reprezentanții Primăriei Câlnic au decis ca lucrările să fie continuate numai după cursuri.
„Tavanele sunt foarte vechi, din papură cu mortar și s-a desprins o bucată, în timp ce lucrau la acoperiș. S-a luat măsura ca lucrările să fie făcute numai în afara cursurilor. Nu era nimeni în clasă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Dumitru Vulpe, primarul comunei Câlnic.
La Școala Gimnazială Câlnic se fac, în prezent, lucrări în valoare de 500.000 de lei, la acoperiș, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.