O persoană a fost evacuată pe geam, după ce zidul unei clădiri vechi din Brașov s-a prăbușit
Clădirea al cărei zid s-a prăbușit se află în Piața Sfatului, din centrul municipiului Brașov, iar în imobilul construit în secolul XVI-lea sunt apartamente de locuit, precum și un sediu de bancă și urma să fie amenajată și o ceainărie, fiind executate lucrări în acest sens, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Lângă clădirea respectivă se află Catedrala Ortodoxă din oraș.
În urma prăbușirii zidului, o conductă de gaze s-a rupt, iar o scară aflată în exteriorul clădirii a fost afectată.
Incidentul a fost anunțat la 112, iar la fața locului s-au deplasat pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, un echipaj SMURD și reprezentanți ai Distrigaz, care au oprit alimentarea cu gaz.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, căpitan Ciprian Sfreja, nu s-au înregistrat persoane rănite, însă un bărbat care lucra la amenajarea ceainăriei a fost evacuat pe fereastră de către pompieri.
Clădirea din Piața Sfatului, cunoscută sub numele de Casa „Kammer” datează din secolul al XVI-lea și este înregistrată pe lista monumentelor istorice, având mai mulți proprietari, transmite corespondentul MEDIAFAX.