O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, vineri, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe marginea drumului dintre localitățile sucevene Cornul Luncii și Sasca, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat, vineri, că accidentul s-a produs pe drumul care face legătura între localitățile Cornu Luncii și Sasca.
El a precizat că șoferul unei mașini a intrat în depășire, dar a pierdut controlul volanului și a ieșit de pe carosabil, mașina răsturnându-se.
În urma accidentului, șoferul a murit, unul dintre pasageri este grav rănit, iar alte două persoane au suferit rănit ușoare.