O persoană a murit și alte două au fost rănite după ce două autoturisme s-au ciocnit pe DN13
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar șef Liviu Naghi, o femeie în vârstă de 36 de ani care conducea un autoturism dinspre Rupea spre Măieruș nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o curbă a pierdut controlul volanului, mașina intrând pe contrasens unde a lovit un autoturism condus de un brașovean de 27 ani.
În urma impactului, femeia a murit pe loc, iar soțul acesteia a fost grav rănit, fiind transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Județean din Târgu Mureș.
De asemenea, un pasager din autoturismul care circula regulamentar a fost rănit ușor, fiind transportat la spital.
„Una dintre persoane, respectiv un bărbat, a rămas încarcerat și a fost nevoie de echipajul de descarcerare pentru a-l scoate dintre fiarele mașinii. El a fost transportat cu un elicopter SMURD la spitalul din Mureș”, a spus Ciprian Sfreja.