Prima pagină » Știri » O persoană din Sectorul 3 al Capitalei care și-a filmat votul este cercetată de polițiști

O persoană din Sectorul 3 al Capitalei care și-a filmat votul este cercetată de polițiști

O persoană din Sectorul 3 al Capitalei care și-a filmat votul a fost dusă la secția de poliție pentru cercetări, acesta fiind singurul incident înregistrat până la ora 10.00 la Biroul Electoral Municipal, sesizările și contestațiile făcute de formațiunile politice nefiind confirmate.

Biroul Electoral Municipal a anunțat că până la ora 10.00 a fost înregistrat un singur incident electoral, în Sectorul 3 al Capitalei, fiind vorba despre o persoană care și-a filmat votul, deși acest este interzis.

Această persoană se află în prezent la organele de poliție pentru a se efectua cercetări, a declarat, duminică, vicepreședintele BEM, Ruxandra Ionescu.

Vicepreședintele BEM a precizat că sesizările și contestațiile făcute de formațiunile politice până în prezent nu au fost confirmate.

Prezența la vot în Capitală era de 6,87% la ora 10.00, cei mai mulți alegători care s-au prezentat la urne fiind în Sectorul 1, iar cei mai puțini în Sectorul 3, a anunțat, duminică, Biroul Electoral Central (BEC).

Cea mai mare prezență la vot s-a înregistrat în Sectorul 1, respectiv de 7,64%, iar cei mai puțini votanți au fost în Sectorul 3 – 6,30%. În Sectorul 2 s-au prezentat la urne 6,87% dintre persoanele cu drept de vot, în Sectorul 4 – 6,74% dintre alegători, în Sectorul 5 – 7,22% și în Sectorul 6 au votat 6,91%.

Citește și