Prima pagină » Știri » O primărie din România reduce programul de iluminat public după ce facturile la curent au crescut de patru ori

O primărie din România reduce programul de iluminat public după ce facturile la curent au crescut de patru ori

O primărie din România reduce programul de iluminat public după ce facturile la curent au crescut de patru ori

Primăria oraşului Flămânzi din judeţul Botoşani a trebuit să reducă programul de iluminat public, în contextul creşterii exponențiale a prețului facturilor la electricitate.

Potrivit Agerpres, primarul Dan Oloeriu a declarat că a adoptat măsura sistării iluminatului stradal între orele 23.00 şi 4.00 după ce facturile la curent au crescut de patru ori.

Edilul spune că în luna decembrie 2021, administraţia publică a primit o factură pentru energie electrică de 59.000 de lei, în condiţiile în care în luna ianuarie a anului trecut cheltuielile pentru electricitate au fost de 14.000 de lei.

Primarul declară că situaţia este gravă

„Situaţia este gravă, pentru că această creştere este teribil de mare. În ritmul acesta nu avem nicio şansă să mai facem şi altceva, adică să mai facem şi investiţii. Noi ne-am prins o anumită sumă de bani în buget, dar, când am văzut facturile venite, am tras concluzia că trebuie să facem rectificări serioase ca să acoperim”, a spus Oloeriu.

Primarul mai spune că pe lângă facturile la energia electrică pentru iluminatul public, Primăria trebuie să acopere şi costurile cu energia pentru toate unităţile publice din subordinea sa.

Dan Oloeriu afirmă că va încerca să găsească soluţii alternative pentru producerea de energie electrică, pentru a evita facturile mari. El ia în calcul construirea unui parc de panouri fotovoltaice pe o suprafaţă de circa zece hectare.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și