O primărie oferă excursii în străinătate pentru locuitorii care își plătesc taxele
O tombolă specială pentru locuitorii orașului Cavnic, județul Maramureș, care își plătesc la timp impozitele și taxele locale, este organizată de Primărie. Premiul e o excursie de două persoane la Praga.
Primarul din Cavnic, Vladimir Petruț, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că soluția organizării tombolei a fost aleasă ca un element de stimulare a contribuabililor de a-și plăti taxele și impozitele locale până în 30 martie.
„Am lansat o tombolă specială pentru locuitorii din Cavnic pentru a-i stimula să își plătească impozitele și taxele locale la timp, pentru tot anul, până în 30 martie. Astfel, pe lângă reducerea de 10% de care beneficiază conform legii, pot participa la o tombolă specială, organizată de Primăria Cavnic, unde vor avea posibilitatea să câștige o excursie în Praga pentru două persoane. Oferta se adresează tuturor căvnicarilor care își onorează obligațiile către bugetul local până în 30 martie. Dacă reușim colectarea banilor în avans, ne ajută să putem co-finanța proiecte, studii, dar și să plătim facturile de utilități la școli, primăria și spital de peste iarnă”, a spus Petruț.
Potrivit acestuia, tragerea la sorți a câștigătorului tombolei va avea loc la începutul lunii aprilie, iar perioada excursiei la Praga va fi stabilită înainte sau după Paști.
Foto: Shutterstock