Prima pagină » Știri » O profesoară din Brașov, filmată în timp ce lovește un elev cu cartea în cap și cu piciorul

O profesoară din Brașov, filmată în timp ce lovește un elev cu cartea în cap și cu piciorul

Conducerea unui liceu din orașul brașovean Victoria a deschis o anchetă internă, după ce pe internet au apărut imagini cu o profesoară care lovea un elev, în timpul orei de informatică, mai întâi cu o carte în cap, apoi cu picioarele, până în prezent părinții copilului nedepunând plângere.

Incidentul, care a fost filmat cu un telefon mobil, a avut loc vineri, la Liceul „Ion Codru Drăgușanu” din orașul Victoria, în timpul orei de informatică.

„Doamna profesoară le prezentase elevilor de la clasa a XII-a un program nou, era suprasolicitată și tensionată și a avut o ieșire regretabilă pe fond nervos. Doamna profesoară a recunoscut că a greșit, a dat o notă explicativă, luni a intrat în Comisia de administrație, iar cazul va fi analizat în Comisia de disciplină. În câteva zile vom afla la ce concluzie s-a ajuns. Îmi pare tare rău pentru ce s-a întâmplat, a fost o ieșire total nepotrivită cu situația și cu meseria de dascăl”, a declarat Gabriela Liliana Lepădat, directorul Liceului „Ion Codru Drăgușanu” din Victoria.

În imagini, care au fost postate pe internet, se poate observa cum profesoara, Mioara Roșca, îl lovește pe un elev mai întâi cu o carte în cap, apoi cu picioarele.

Directorul liceului a mai spus că, până în prezent, nici părinții și nici elevul care a fost lovit nu au depus plângere împotriva cadrului didactic.

„Nu s-a mai întâmplat până acum un astfel de incident și nu vrem să pătăm imaginea liceului nostru”, a precizat Gabriela Liliana Lepădat.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Brașov au declarat că incidentul, despre care au aflat luni, este „regretabil”.

„Noi ne-am autosesizat, școala a deschis o anchetă în acest caz. Vor lua măsurile legale, noi vom veghea asupra respectării legalității măsurilor care se vor lua. Fapta este foarte gravă, un profesor nu are voie să atingă un elev. Nu am primit nicio plângere nici din partea elevului, nici a profesorului, doar ni s-a adus la cunoștință fapta”, au spus reprezentanții ISJ.