O prostituată din Vrancea a fost violată și tâlhărită de un bărbat proaspăt ieșit din închisoare
Bărbatul de 24 de ani, ajutat de un complice, a violat-o pe femeie într-o mașină, apoi i-a luat geanta în care avea bani. Poliția l-a reținut la scurt timp după aceea pe infractor, transmite Monitorulvn.ro.
Femeia a fost acostată de cei doi la o benzinărie. Complicele fostului pușcăriaș i-a cerut femeii să întrețină relații sexuale la un popas din apropiere, în schimbul sumei de 40 de lei. După ce cei doi au întreținut relații intime, bărbatul în vârstă de 24 de ani a violat-o pe femeie și a tâlhărit-o. El este cercetat acum pentru viol, tâlhărie și lipsire de libertate și riscă să petreacă zeci de ani după gratii.
Femeia a fost diagnosticată de medici cu „traumatism cranio-facial cu echimoze palpebrale și traumatism toracic”.