O româncă a fost găsită moartă într-un apartament din orașul Coventry. Trei suspecți au fost arestați

Publicat: 01 02. 2013, 10:05
Actualizat: 25 06. 2013, 16:16

Trei bărbați au fost arestați sub suspiciunea de crimă după ce o femeie din România a fost găsită moartă într-un apartament din Coventry, Marea Britanie, relatează ITV News în pagina electronică.

Poliția din West Midlands a declarat că victima, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost înjunghiată în abdomen și a fost declarată moartă la fața locului, pe proprietatea din Foleshill.

„Trei bărbați cu vârste de 23, 26 și 24 de ani au fost arestați la adresa din Culworth Court și sunt interogați de detectivi”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din West Midlands.