O secție a contrastelor. Cea mai mică secție de vot, cea mai mare participare la vot: Peste 330% prezență
Pe drumul până la Păltiniș, în duminica în care România votează pentru alegerile europarlamentare și pentru referendumul pe justiție, e aproape pustiu. E după-amiază, oamenii au fost la biserică, unii și la vot și s-au „ascuns” de căldură, astfel că pe ulițele din Rășinari e liniște.
Cum ieși din satul lui Emil Cioran, încep să sfârâie grătarele. Zeci de oameni, plecați din Sibiu, au ieșit la picnic, la iarbă verde.
„Am fost, am votat și apoi am zis să venim să scăpăm de căldură, aici, pe malul apei, e cel mai bine”, spune un tânăr care a votat a doua oară în viață.
„Am votat să fie bine, să nu fie rău”, spune mai mult pentru sine, în timp ce pleacă și mai aruncă o privire în spate: „Să nu mă filmați!”.
Drumul pe serpentine pare destul de periculos, mai ales că peisajul îți fură privirea. În stânga și în dreapta, culorile parcă dansează pe o muzică știută doar de ele.
Păltiniș. După un drum de aproape 40 de minute am ajuns în stațiunea aflată la cea mai mare altitudine din România. Locul preferat pentru schi al președintelui Klaus Iohannis.
La telescaun, câteva persoane urcă și coboară.
„E marfă! Urcați să vedeți ce rece e aici sus!”, strigă un tânăr care a urcat cu iubita în telescaun către cei rămași jos.
Întreb dacă au votat. Îmi răspund aproape în același timp: „De dimineață. Acum, distracțieee”. Și fug spre zona unde se urcă din nou în telescaun.
În drum spre secția de votare din Păltiniș, la ora 15.00, e pustiu. Rar mai apar oameni care să nu fi votat până la ora aceasta.
„Vedeți cât de mică e secția. Aici au venit toți. Intră câte unul, că altfel nu se poate”, spune unul dintre membrii comisiei din secția de votare nr. 105, din Păltiniș.
Măsor din ochi: nu are mai mult de 6 metri pătrați. O cabină, o masă unde stau înghesuiți membrii comisiei și cele trei cutii cu buletine de vot.
„Eu am mai fost aici, la secție, dar ca acum nu a fost niciodată. Oameni din toate județele: Giurgiu, Olt, Dolj, Vâlcea, Maramureș, Timiș, București, Prahova… Nici nu știu să vă spun. Cred că din toate județele țării au venit. Au fost de dimineață în valuri. Au fost și două autocare cu turiști, apoi au tot venit. La noi sunt mereu turiști mulți, dar ca acum parcă nu a fost niciodată”, a continuat membrul secției de votare.
Ies din secție pentru a face loc unui tânăr care vrea să voteze. Este din județul Olt.
„Putem intra doi? E și un coleg, din București”, întreabă.
„Doar câte unul, vă rugăm. E destul de aglomerat”, i s-a răspuns din secție.
Îi aștept la ieșire. Spun că sunt angajați la hotelurile din Păltiniș și au vrut să voteze când au terminat programul.
„Am terminat serviciul și am venit să votăm. De ce? Ca să schimbăm hoții cu alți hoți. Sperăm tot timpul, dar nu se întâmplă nimic”, spun ei.
În inima stațiunii, două cupluri trecute de prima tinerețe stau pe bancă. Le întreb dacă au votat.
„Am votat. Noi suntem din Rășinari. Am votat acasă și apoi am venit la aer curat, cu nepoțelul. Am votat să fie mai bine, să ne vină copiii acasă”, a spus una dintre femei.
Drumul de întoarcere în Sibiu pare mai ușor. Dar peisajul pare și mai frumos. De-a ungul drumului, oamenii se opresc și fac poze.
„Am venit din Mureș. Am luat telemea bună din Rășinari, am venit la Păltiniș și am vrut să votăm. Am nimerit când au venit autocare cu turiști și am plecat. Ne-am oprit aici să mâncăm și să ne uităm în zare. Peisajul acesta îți taie respirația. De votat, o să votăm noi. Suntem în călătorie prin țară, ne gândim că ajungem la Șugag și votăm acolo”, a spus unul dintre turiști.
La secția de votare 105 din Păltiniș, județul Sibiu, la ora 16.30, prezența la urne era de peste 337 la sută. Din totalul de 27 de votanți pe liste permanente, au votat doi, iar pe listele suplimentare au votat 89 de persoane.