O statistică rece scoate la iveală adevărul dramatic al crizei refugiaților. „Suntem vii doar pentru că n-am murit”

Patru milioane au fugit din Siria, cei mai mulți dintre ei în Liban, Turcia sau Iordania. 7,6 milioane de oameni și-au lăsat în urmă casele, dar au rămas în Siria și trăiesc în tabere, la familii sau la rude. Iar 250.000 au părăsit această lume. Anul acesta, pe țărmurile Greciei au ajuns după o călătorie extrem de periculoasă 160.000 de refugiați, dintre care 63% erau sirieni, scrie Washington Post. Imaginile apocaliptice cu migranții care fac un drum pe viață și pe moarte pentru a se pune la adăpost în inima Europei sunt doar o mică parte a dramei siriene. Cei care ajung să își riște viața în ambarcațiuni fragile, după care se supun pericolului de a muri sufocați în camioane care tranzitează Ungaria și Grecia, doar pentru a face foamea într-o gară europeană suprapopulată cu refugiați au avut bani să plătească taxa de 5.000-6.000 de dolari cerută de călăuze. Se descurcau mai bine în viața lor de dinainte decât migranții care trăiesc acum cu milioanele, în condiții greu de imaginat, în Liban, Turcia sau Iordania. Cei care au ajuns în aceste țări și-au părăsit casele pentru a supraviețui în mizerie și foame. „Asta nu este viață”, le-a spus reporterilor Washington Post o femeie de 53 de ani care locuiește într-o așezare improvizată de-a lungul unei autostrăzi din nordul Libanului. „Suntem vii doar pentru că n-am murit”.

Expert internațional: Riscul de radicalizare este real

750.000 de copii refugiați sunt lipsiți de educație, iar unii dintre ei au uitat să scrie. Părinții lor își risipesc anii productivi, în care ar fi putut da ce puteau mai bun în viață. Foamea, frica, lipsa accesului la servicii sanitare și la școală sunt în pericol de a-i anihila ca ființe umane. Viitorul celor mici este sumbru, iar riscul de radicalizare este real, susține Peter Harling, consultant al think tank-ului International Crisis Group. „Aceasta este o întreagă generație de oameni lipsiți de orice lucru la care ar putea să spere sau în care ar putea să creadă. Înspăimântător este faptul că în acest fapt s-ar putea afla semințele unei situații care ar putea deveni cronice în viitor”, a mai avertizat el.

Două treimi dintre refugiații aflați în Liban și Iordania trăiesc într-o sărăcie absolută, arată Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați. „Am pleca dacă am putea, dar nu avem bani”, spune Fitnah al-Ali, în vârstă de 40 de ani, care are șapte fiice și un fiu. Muncește din când în când cu ziua și susține că familie sale i-a fost tăiat ajutorul ONU după ce a vândut voucherele pentru mâncare petru a plăti îngrijirea medicală a soțului său. „În unele zile, nu mâncăm deloc”, spune ea.

În Liban, țară cu 4,4 milioane de locuitori, trăiesc acum 1,1 milioane de refugiați sirieni. În Turcia, sunt 1,9 milioane. Alți 400.000 de sirieni s-au refugiat în Irak, Egipt sau în nordul Africii. Guvernul libanez a refuzat construcția de tabere pentru refugiați, astfel încât aceștia trebuie să se descurce singuri și trăiesc în condiții improprii, plătind uneori proprietarilor de terenuri o sută de dolari pe lună pentru privilegiul de a dormi într-un cort. Turcia le oferă unor dintre refugiați dreptul de a lucra, de a merge la școală și de a primi asistență medicală și și-a avertizat deja cetățenii că mulți dintre cei 1,9 milioane de sirieni ar putea rămâne acolo pentru totdeauna.

De ce nu donează oamenii pentru refugiații din Siria

Pentru a le putea oferi refugiaților condiții minime de trai este nevoie de bani. De sume uriașe de bani. Iar banii lipsesc. ONU a cheltuit deja 5,6 miliarde de dolari pentru ajutorarea sirienilor, dar suma reprezintă mai puțin de jumătate din cât ar fi fost nevoie.

Programul Alimentar Mondial și-a redus alocația de hrană de la 40 de dolari lunar de persoană, la 14,5 dolari și va ori complet ajutorul în următoarea lună pentru 200.000 de refugiați aflați în nevoie.

După Turcia, care susține că a cheltuit 6 miliarde de dolari pentru ajutorarea refugiaților, SUA este cel mai mare donator, cu 4 miliarde de dolari alocați atât sirienilor plecați, cât și celor rămași în țară. Dar suma s-a dovedit insuficientă. Donațiile venite de la persoanele particulare sunt mici, iar cei care strâng fonduri nu au reușit până în prezent să stârnească empatia oamenilor obișnuiți față de această cauză. După cutremurul din Nepal, de pildă, organizația umanitară World Vision a reușit să strângă 8 milioane de dolari în două săptămâni pentru ajutorarea victimelor seismului. Pentru sirieni nu a reușit însă să strângă decât 2,7 milioane de dolari, în patru ani de conflict. Președintele organizație, Richard Stearns, atribuie această situație complexității conflictului din Siria și neîncrederii cu care americanii îi privesc pe musulmani. „Această criză este năucitoare pentru americani. Se uită la Orientul Mijlociu și spun: „E o nebunie. Toți se atacă unul pe celălalt. Nu înțelegem””.

„Ne-am întins dincolo de punctul de rupere. Nu avem oameni, ca să nu mai vorbim despre bani”

Conflictul din Siria nu este însă singura criză umanitară din lume. Mai multe de 13 milioane de persoane au fost nevoite să își părăsească locuințele în ultimul an de conflicte precum cel din Ucraina, Nigeria, Republica Centrafricană, Sudan și Irak. Au mai existat apoi și epidemia de Ebola din Africa de Vest și cutremurul din Nepal. ONU estimează ca până la finalul lui 2015 va avea nevoie de 52 de miliarde de euro pentru gestionarea urgențelor, în plus față de cei 6,2 miliarde de care are nevoie agenția care se ocupă de refugiați.

Guvernele nu alocă sume suplimentare, iar organizațiile internaționale nu au mijloace pentru a gestiona atâtea dezastre în același timp. „Ne-am întins dincolo de punctul de rupere. Nu avem oameni, ca să nu mai vorbim despre bani, pentru a satisface nevoiele celor afectați”, spune Andrea Koppel, vicepreședinte al Mercy Corps. „Și ne punem întrebarea: ce înseamnă noul normal. Și ce putem face ca să-i facem față?”

Franța, Germania și Marea Britanie cer reuniune de urgență pentru gestionarea crizei refugiaților

Una dintre probleme este faptul că sistemul de azil creat după cel de-Al Doilea Război Mondial pentru a prelua câteva mii de oameni care fugeau de persecuțiile din fostul bloc comunist se confruntă acum cu exodul a milioane de oameni în fiecare an, scrie Washington Post.

Germania a anunțat în această lună că va acorda rezidență temporară tuturor refugiaților sirieni și estimează un aflux de peste 800.000 de persoane până la finalul lui 2015. ONU cere țărilor din lumea întreagă să acorde acorde azil pentru 130.000 de sirieni. SUA au accepta 1.500 de sirieni de la începerea conflictului în 2011 și speră să primească mai mulți în perioada următoare.

Miniștrii de Interne din Germania, Franța și Marea Britanie au cerut o reuniune de urgență pentru a discuta criza refugiaților, spunând că UE trebuie să ia măsuri concrete și urgente pentru gestionarea acestei problem.

Thomas de Maiziere, Bernard Cazeneuve și Theresa May au cerut de asemenea întocmirea unei liste la nivelul UE cu „țări de origine sigure”, care să diferențieze persoanele amenințate de război și persecuții de cele care emigrează din motive economice, din țări stabile din punct de vedere politic.

Reprezentanții celor mai mari state membre UE pledează pentru înființarea unor centre în Grecia și Italia, unde autoritățile să ia amprentele imigranților și să îi înregistreze. Punctele de control ar trebui înființate până la sfârșitul anului, au precizat miniștrii. „Suntem de acord că nu mai avem timp de pierdut. Situația curentă cere acțiune imediată și solidaritate în Europa”, a declarat de Maiziere.

Secretarul General al ONU Ban Ki-moon a spus că este cutremurat de morțile în masă, pe mare sau pe uscat, ale migranților și le-a cerut liderilor europeni să acționeze în mod coerent, „să extindă canalele legale și sigure de migrație și să acționeze cu omenie, compasiune și în concordanță cu obligațiile lor internaționale”.