O statistică simplă scoate la iveală un fenomen periculos din școlile din România. Cum ajung 3 din 10 copii victime

Întrebați cum se simt la școală, ce lucruri le plac și dacă există ceva care nu le place, răspunsurile copiilor români sunt variate. Dacă unii dintre ei spun că școala le este dragă pentru că aici reușesc să se întâlnească cu prietenii sau că unii dintre profesorii lor sunt cool, de partea cealaltă se situează nemulțumirea lor legată de programul școlar prea lung și prea multă materie teoretică, fără pic de practică. De asemenea, ei se plâng de faptul că școala românească a rămas în urma tehnologiilor moderne.

Dincolo de aceste probleme bine cunoscute din sistemul de învățământ, sunt tot mai des întâlnite situațiile în care unii elevi sunt victimele izolării în interiorul clasei, le este interzis să vorbească cu alți colegi sau, și mai grav, sunt victimele agesiunii fizice venite din partea celorlaltor colegi. Aceste comportamente agresive sunt cuptinse în ceea ce a devenit un fenomen la nivelul școlilor și liceelor, bullying.

Catalogarea bullyingului drept fenomen care acționează și afectează și sistemul educațional românesc este de înțeles, de vreme ce datele publicate în studiul Salvați Copiii arată că 3 din 10 copii sunt excluși din grupul de prieteni, în timp ce 1 din 4 copii a fost umilit în fața colegilor. De asemenea, 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi. Toate aceste comportamente îl afectează pe copilul asupra căruia sunt îndreptate, putând duce la consecințe care pornesc de la scăderea interesului față de școală, dezvoltarea unor comportamente agresive sau pasive și pot ajunge până la depresie și chiar suicid.

Bullyingul apare sub diverse forme și include diferite metode de acțiune. Excluderea din grup este una dintre aceste situații. 2 din 10 copii afirmă că au exclus din grupul de egali pe cineva, iar aproape 3 din 10 spun că au cerut unui coleg să nu se joace cu cineva. În ceea ce privește situația de victimă a bullyingului, 23% dintre copii recunosc că au fost victime ale amenințărilor cu excluderea din grup, 31% spun că au fost excluși și 39% că s-au confruntat cu situația în care unul dintre colegi a fost atenționat să nu se joace cu ei sau să le vorbească.

Situația este mai gravă atunci când vine vorba despre amenințările cu violența fizică sau umilirea. Aici, cifrele arată că 19% dintre copii au umilit în mod repetat un alt coleg la școală și 22 de procente au amenințat un alt copil cu bătaia sau lovirea. Situația celor care au fost victime ale unei astfel de agresiuni arată că 29% dintre copii au fost amenințați cu bătaia sau lovirea, în timp ce 24% dintre ei au fost umiliți în fața clasei. Zvonurile denigratoare sunt, de asemenea, răspândite în mediul școlar, 4 din 10 copii găsindu-se în situația de a fi victime ale unei astfel de acțiuni de răspândire a zvonurilor.

O altă formă de bullying este violența fizică sau distrugerea bunurilor. 32% dintre copiii intervievați au recunoscut că au fost împinși sau îmbrânciți de alți copii, iar 39% dintre ei spun că au fost chiar răniți ușor. Doar 16 procente recunosc că au fost bătuți în repetate rânduri la școală. În ceea ce privește situația agresorilor, 13% dintre copii au afirmat că s-a întâmplat să distrugă lucrurile unui alt copil, în timp ce 16% dintre ei au spus că au bătut în mod repetat un alt copil. 3 din 10 copii recunosc că și-au lovit ușor un coleg.

Motivele acestui tip de comportament pornesc de la nevoia de a-i impresiona pe cei din jur, până la supraviețuirea celui mai adaptat.

Aceste situații sunt, deseori, obervate de ceilalți colegi. Nu e de mirare că 73% dintre elevii chestionați sau afirmat că au fost martorii unei situații de bullying la ei în școală și că 58 de procente recunosc că aceste comportamente există chiar în clasa lor. Astfel, cea mai frecventă reacție a lor este aceea de a rămâne un simplu spectator, nu de a interveni. Agresiunea este tratată ca un spectacol care „poate fi uneori chiar distractiv”, după cum o spun chiar copiii. În situațiile în care intervin, de cele mai multe ori, martorii susțin agresorul.

Abuzul în familie, principală cauză a comportamentului inadecvat al copilului

Bullyingul nu apare de nicăieri. Comportamentul agresiv al copiilor are la bază, în majoritatea cazurilor, situații concrete din interiorul familiilor. Fie că vorbim despre statutul de victimă a abuzului din partea unuia dintre părinți sau a altor membri ai familiei, fie că vorbim despre situația în care copilul este martor la situații de violență fizică sau verbală.

„Studiul a pus în evidență o legătură extrem puternică între abuzul în familie și comportamentul de bullying ale copiilor în școală. Într-o măsură mult mai mare, copiii care sunt abuzați acasă fizic sau emoțional, fie duc acest comportament mai departe ca strategie de supraviețuire, fie primesc și tolerează cu ușurință statutul de victimă, pentru că este ceva cu care ei sunt obișnuiți, ceva ce li se întâmplă deja acasă”, explică Diana Stănculeanu.

Astfel, „abuzul fizic ușor sau grav asupra copilului în familia de proveniență este asociat semnificativ cu comportamentele de tip bullying. În acest caz putem vorbi de o dublă asociere a abuzului în familie, atât cu statusul de agresor, cât și cu cel de victimă. Altfel spus, abuzul în familie implică atât perpetuarea comportamentelor abuzive, cât și obișnuința cu statusul de victimă”, după cum se arată în studiul citat.

Se constată faptul că elevii care au fost loviți cu palma sau urecheați de părinți spun într-o măsură semnificativ mai mare că au exclus din grup, au umilit sau au agresat fizic un alt copil, în timp ce un copil care este victimă a violenței în familia sa, ajunge să prezinte un risc mai mare de a deveni victimă în cadrul grupului de colegi la școală.

Bullyingul este puțin cunoscut în România

Nu există un cuvânt românesc pentru bullying, pentru că „umilire”, „hărțuire”, chiar dacă sunt utilizate uneori, nu pot acoperi în întregime sensul acestui cuvânt. Acest lucru poate explica faptul că acest fenomen nu este cunoscut și conștientizat îndeajuns nici chiar în rândul profesioniștilor de protecție socială sau din domeniul educațional. Nu mai vorbim despre copii. Întrebați dacă știu ce înseamnă acest lucru, cea mai mare parte dintre ei au spus că nu cunosc sensul acestui cuvânt, iar cei care au auzit despre bullying au avut ca sursă programele TV sau prin intermediul internetului ori la ora de engleză și nu de la consilierul școlar sau de la un cadru didactic în cadrul unei ore de dirigenție. Doar 13% dintre copiii chestionați au afirmat că au auzit despre bullying la ora de dirigenție.

Așa se explică faptul că bullyingul este, de cele mai multe ori, tratat într-un mod discriminatoriu: bullyingul care pornește de la copiii cu rezultate bune la învățătură este uneori puțin vizibil pentru adulți sau este sancționat într-o manieră mai blândă, comparativ cu situația în care acest tip de comportamente provine de la un copil cu rezultate mai slabe la școală, care, în numeroase situații, este învinuit pe nedrept.

„Când vorbim despre bullying nu vorbim despre orice formă de violență între copii. Nu orice conflict între copii este considerat o formă de bullying. Vorbim despre o formă specifică de violență, caracterizată de repetitivitate, care produce suferință, un dezechilibru puternic de forțe, o formă de violență pe care nu o pot gestiona doar copiii. Cel mai adesea se spune că un copil trebuie să învețe să gestioneze singur conflictele și să se descurce din ce în ce mai bine pe cont propriu”, arată Diana Stănculeanu,coordonatorul programului pentru combaterea violenței împotriva copiilor din cadrul Salvați Copiii.

De asemenea, răspunsurile copiilor arată ineficiența organismelor din interiorul școlilor care sunt menite să combată acest tip de comportamente, având în vedere că nici unul dintre copiii care au participat la studiu nu a știut despre existența unei comisii de combatere a violenței în școala lui. De asemenea, ei afirmă că măsurile disciplinare sunt luate doar în situații extrem de grave, cum ar fi violența fizică repetată extremă sau umilirea severă.

O altă problemă apare atunci când ne uităm la răspunsurile copiilor cu privire la modalitatea de acțiune și percepție a adulților asupra acestei probleme. Adulții sunt descriși de copii și adolescenți ca fiind toleranți față de formele psihologice și emoționale de bullying și că intervenția clasică în bullying este făcută prea târziu, atunci când conflictul a ajuns deja la un nivel superior sau când a apărut deja și situația de vieolență fizică. Consecințele pot fi desprinse din declarația unui băiat de 15 ani: „Rănile fizice se vindecă, dar cuvintele lasă urme grele, chiar după trecerea anilor”.

Se pare că nici școlile nu au o abordare comună în ceea ce privește cazurile de bullying. Unii profesori sunt descriși ca fiind mai implicați în acțiuni de stopare a acestui fenomen, în timp ce alții rămân pasivi. Copiii spun că „ceea ce contează este dacă profesorului îi pasă”. Unii copii consideră chiar că o parte dintre profesori sunt, cu sau fără voință, cei care încurajează situațiile de bullying prin umilirea constantă a unui copil.

O altă problemă care se ridică la nivelul școlii este intervenția ineficientă sau, și mai grav, inexistentă a consilierilor școlari, ale căror responsabilități nu au fost identificate de majoritatea copiilor, ceea ce denotă slaba implicare a acestor cadre în procesul educațional.

Nici părinții nu sunt de mare ajutor în ceea ce privește rezolvarea situațiilor de bullying, având în vedere că mare parte dintre ei nu fac altceva decât să agraveze conflictele între copii, venind la școală ca să-și apere fiul sau fiica, cerând explicații și chiar încercând să îl disciplineze pe colegul cu care copilul lor se află în conflict.

„Ceea ce a remarcat studiul este o atitudine extrem de firească și de normalizatoare a adulților în ceea ce privește comportamentul de bullying între copii. Spunem cu foarte mare ușurință că ei trebuie să se descurce, că dintotdeauna unii copii au fost mai puternici și alții au fost mai slabi, că până la urmă școala este un grup social în care fiecare face ce poate și adesea ne declinăm responsabilitatea de a interveni și de a-i susține în astfel de situații, atât preventiv, cât și la nivel de intervenție”, a declarat Diana Stănculeanu, susținând, practic, spusele copiilor.

În ceea ce privește răspunsul autorităților în această problemă, Aura Stănculescu, directorul general al Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Socială, susține că în primul semestru al acestui an școlar, peste 1.000 de elevi din Capitală care au fost victime ale bullyingului în școli au avut parte de consiliere în cadrul unității de învățământ și că, la nivel național, se întrevede o evoluție pozitivă a acestui tip de consiliere pentru prevenire sau ajutor pentru victime, având în vedere că în nou plan-cadru pentru învățământul gimnazial a fost inclusă ora de Consiliere și dezvoltare personală.

Studiul a fost realizat prin intermediul unui chestionar adresat unui număr de 1.120 de elevi sub 18 ani, din învățământul primar, gimnazial și liceal, din școli și licee din București, Brașov, Dolj, Iași, Maramureș, Suceava și Timiș. De asemenea, au fost chestionați și 1.262 de părinți.