Prima pagină » Știri » O stațiune a fost izolată de viscol. Zeci de turiști, întorși din drum de salvamontiști

O stațiune a fost izolată de viscol. Zeci de turiști, întorși din drum de salvamontiști

O stațiune a fost izolată de viscol. Zeci de turiști, întorși din drum de salvamontiști
Zeci de turiști care intenționau să ajungă în stațiunea Vârful lui Roman, din județul Vâlcea, au fost întorși din drum de salvamontiști. În zonă a nins viscolit, iar drumul de acces către stațiune este plin de zăpadă.

24 de turiști, printre care și copii, au încercat să ajungă, vineri seara, în stațiunea Vârful lui Roman din județul Vâlcea. Pentru că ningea viscolit, iar în unele zone zăpada depășește 50 de centimetri, salvamontiștii din Vâlcea i-au convins pe turiști să se întoarcă din drum.

Potrivit Salvamont Vâlcea, pe drumul de acces către stațiune nu a intervenit niciun utilaj de deszăpezire.

„La Vârful lui Roman, aseară (vineri seara-n.r.), 9 mașini care voiau să urce la una dintre pensiuni, au trebuit să întoarcă. Inițial, au încercat să urce. Le-am solicitat să întoarcă și până la urmă, cu un pic de discuții așa…știți cum e, că unii vor să ajungă la pensiune, oamenii plătiseră cazări… Până la urmă au înțeles și oamenii au făcut cale-ntoarsă. (…) Zăpada era mare și ningea viscolit. Stratul de zăpadă este, după 1.800 metri altitudine, între 50 și 80 centimetri. E zăpadă ninsă, dar există zone unde a fost viscolită și unde sunt troiene care depășesc un metru. (…) Drumul nu e . Eu am coborât acum ceva timp de acolo. Erau mașini care urcau, se întorceau. Am stat de azi dimineață pe acolo și i-am mai întors și eu. Dacă nu e drumul, ar trebui pus un panou cu

Proprietarii de pensiuni din stațiune spun că nu sunt turiști în pensiuni, dar că angajații sunt blocați acolo pentru că drumul este acoperit cu un strat gros de zăpadă.

„Nu se poate ajunge. A nins ieri toată ziua. Și alaltăieri, dar momentan nu mai ninge. Drumul e blocat. Zăpada are cam 30 de centimetri. N-am turiști că n-au putut să ajungă. Am doar angajații mei. 24-26 de turiști ar fi trebuit să ajungă. Voiau să stea de vineri până duminică. Turiștii au urcat și n-au putut să înainteze. M-au sunat dacă am vreo soluție. Oamenii aveau copii mici, așa că s-au întors”, a spus, corespondentul MEDIDIAFAX, proprietarul unei pensiuni din stațiunea Vârful lui Roman.

Vârful lui Roman este cea mai nouă stațiune montană din județul Vâlcea. Se află la 14 km de orașul Horezu, în munții Căpățânii, la o altitudine de 1600-1800 de metri.

Potrivit Salvamont Vâlcea, în zona muntoasă înaltă, în special în Munții Parâng, este pericol de avalanșă de gradul 3.

 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme