O studentă irlandeză a fost exmatriculată de la Medicină. Acum cere daune de 100.000 de euro
Yasmine Dakik în vârstă de 20 de ani a dat în judecată Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, după ce în 2013 a fost exmatriculată, fiind anunțată că notele obținute în liceu nu erau suficient de mari pentru a fi admisă la respectiva universitate, după ce a urmat trei luni Facultatea de Medicină Dentară.
Dakik a primit o scrisoare în timpul vacanței de iarnă, în decembrie, din partea universității, prin care era înștiințată că existau niște probleme în legătură cu documentele necesare admiterii și că va trebui să i se retragă dreptul de a urma cursurile Facultății de Medicină Dentară.
După ce a fost exmatriculată, studenta a solicitat returnarea taxei de admitere de 5.000 de euro, dar universitatea nu a dat curs solicitării.
Magistrații clujeni au obligat UMF Cluj-Napoca să plătească daune morale de 1.500 de euro studentei, precum și restituirea taxei de înscriere de 5.000 de euro, dar Dakik vrea să ceară daune morale în valoare de 100.000 de euro.
Studenta irlandeză susține că vrea să atragă atenția studenților irlandezi în privința unor astfel de incidente.
„Nu accept oferta de 1.500 de euro. Ar trebui să pot solicita daune morale în valoare de 100.000 de euro pentru timpul pe care m-au făcut să mi-l pierd și pentru stresul pe care l-au adus familiei mele”, a declarat studenta.
Dakik susține că toată povestea a costat-o pe familia sa suma de 30.000 de euro. „Iar noi nu ne-am primit ncă taxa de înscriere de 5.000 de euro”, a precizat studenta irlandeză.
Potrivit avocatului studentei, Mihai Pop, când s-a înscris la UMF Cluj-Napoca, Yasmine Dakik era acceptată la mai multe universități din Ungaria și Germania, dar ea a optat să studieze în România.
„A pierdut un an din viață din cauza celor de la UMF, care sunt de vină în acest caz. Nu mi se pare normal să nu fie cineva tras la răspundere, o persoană din cadrul UMF, care a procesat dosarul de admitere a clientei mele”, a mai spus Mihai Pop.
Studenta din Irlanda a părăsit UMF Cluj-Napoca, dar a dat universitatea în judecată, iar la sfârșitul lunii martie 2016 Tribunalul Cluj a emis o sentință definitivă în acest caz. Yasmine Dakik studiază, în prezent, medicina dentară la o universitate din Ungaria.
Reprezentanții UMF Cluj-Napoca au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că universitatea va respecta întocmai decizia instanței, fără să ofere alte detalii legate de acest caz.