O suceveancă s-a sinucis după o ceartă cu iubitul. „Am văzut-o pur și simplu cum era în geam”
O tânără din Suceava s-a sinucis zilele trecute, după o discuție aprinsă cu iubitul ei. Fata în vârstă de 23 de ani s-a spânzurat chiar în fața ferestrei, astfel că primul care a alertat poliția a fost un trecător, relatează Transilvania Expres.
„Am văzut-o pur și simplu cum era în geam. Am trecut pe aici și am văzut-o în geam pur și simplu”, a povestit martorul șocat.
Potrivit familiei, tânăra locuia în chirie alături de iubitul ei. În ultimul timp, însă, relația dintre cei doi se deteriorase, iar băiatul încercase să o părăsească de mai multe ori. De fiecare dată însă renunțase, întrucât fata amenința că își va pune capăt zilelor.
„După câte am înțeles, s-a certat cu prietenul ei, el a vrut să se despartă și din cauza asta s-a spânzurat”, a explicat mama fetei. „De multe ori a vrut să se omoare, nu e prima oară”, a adăugat ea.
Înainte de această relație, tânăra fusese căsătorită, însă soțul ei murise de cancer, precizează sursa citată.