O tânără a fost atacată de o haită de câini în fața Universității de Vest din Timișoara
O tânără de 25 de ani din Timișoara a ajuns, vineri, la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din municipiu, după ce a fost atacată de o haită de câini, în fața Universității de Vest, medicii afirmând că avea o plagă minoră și că nu necesita internare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, Virgil Musta, a declarat, corespondentului MEDIAFAX că o tânără de 25 de ani a fost atacată, vineri, de o haită de câini în fața Universității de Vest din oraș, ea ajungând la spital cu o plagă minoră.
„Avea o plagă minoră la piciorul stâng, nu se vedeau leziuni grave. Am avut 112 cazuri de persoane mușcate de câine numai în luna decembrie 2013, între trei și patru cazuri pe zi. La începutul lunii ianuarie, în primele zece zile am avut 20 de cazuri. Cred că se menține numărul. Acum câțiva ani aveam cam cinci-șase mușcături de câine pe zi”, a declarat Virgil Musta.
Potrivit medicilor, tânăra se afla în drum spre serviciu când a fost atacată de o haită de șase câini, iar ea a fugit pe o altă stradă, unde i-au sărit în ajutor mai mulți trecători care au alungat câinii și au chemat ambulanța.
Medicii i-au îngrijit rănile și i-au transmis că nu are nevoie de internare.
De la sfârșitul lunii decembrie, alți doi bărbați au ajuns la spital după ce au fost atacați de câini fără stăpân, în zona Gării de Nord din Timișoara.