O tânără din Covasna, umilită de medici pentru că nu vorbea corect limba română. UDMR a depus plângere
Potrivit unui comunicat al UDMR transmis, sâmbătă, MEDIAFAX, Uniunea a depus plângerea la CNCD în cazul unei fete din comuna Tălișoara, județul Covasna, care, în urma unui accident suferit în municipiul Cluj-Napoca, a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, unde ar fi fost umilită și jignită de către personalul medical pentru că nu vorbea corect limba română și nu avea posibilitatea de a se adresa în limba maternă personalului medical.
„Este de neconceput ca, din cauza apartenenței etnice sau a abilității lingvistive, un pacient să fie supus umilinței și discriminării din partea medicilor care îl tratează. Este inadmisibil ca, în sistemul de sănătate din România, actul medical să fie însoțit de discriminarea și umilirea pacientului”, se arată în comunicat.
În plângerea formulată, UDMR invocă încălcarea gravă a drepturilor lingvistice în cazul fetei de etnie maghiară.
„Orice caz de acest gen, în care au loc încălcări ale drepturilor minorităților, trebuie semnalat autorităților competente, solicitându-se remedierea pe cale legală, deoarece nu este posibil ca, zilnic, drepturile individuale ale maghiarilor din România să fie încălcate. Ar fi fost de bun simț și poate mult mai uman ca personalul medical să fie preocupat de tratarea pacientului, fără a căuta pretexte pentru a-l insulta, cerându-i socoteală pentru necunoașterea limbii române”, scrie, în comunicat, președintele executiv al UDMR, Kovacs Peter.
În textul plângerii înaintate CNCD, Uniunea arată că „drepturile pacientei au fost încălcate, iar în vederea obținerii dovezilor, organizația a luat legătura cu familia fetiței, pentru a solicita detalii concrete referitor la cele întâmplate”.
Președintele executiv al UDMR, Kovacs Peter, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că umilința a constat în faptul că medicul a dat prioritate faptului că adolescenta nu vorbește românește, nu tratării ei.
La rândul său, preotul unitarian Racz Norbert, care a asistat la internarea adolescentei la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că fata a participat, sâmbăta trecută, la Cluj-Napoca, la un concurs de recital de poezie organizat de asociația de tineret a Bisericii Unitariene, iar seara a plecat cu o prietenă. La o intersecție din centrul orașului, un autobuz a trecut cu o roată peste piciorul drept al fetei.
„Am dus-o la UPU la Spitalul de Copii, pentru că are 17 ani, iar de gardă era doctorul Ioan Dobrescu, care a sesizat că fata nu vorbește limba română și s-a întrebat cum este posibil să nu vorbească limba română dacă trăiește în România. Cu asta a început medicul”, a spus Racz.
Fata a fost internată, iar duminică au venit părinții din județul Covasna, însă, întrucât nici ei nu vorbesc românește, aceștia i-au cerut preotului să îi asiste la discuția cu medicul pentru a afla informații despre diagnostic și tratament.
„Luni am fost cu mama și fata în salon și doctorul m-a trimis afară, spunând că nu am ce să caut acolo. Am încercat să îi explic că mama fetei nu vorbește limba română prea bine și nu înțelege fraze complexe, iar doctorul s-a supărat și mi-a spus să ies afară. Medicul i-a spus femeii ce diagnostic are fata, dar ea nu a înțeles. Eu am plecat și a rămas o colegă de-a mea să ajute la comunicare, iar când medicul a reintrat în salon s-a supărat și a spus că externează fata, deși a fost rugat să o mai lase internată încă o noapte, pentru că mai avea dureri și nu avea unde să fie dusă”, a afirmat Racz Norbert.
În opinia acestuia, refuzul doctorului Dobrescu de a permite comunicarea familiei cu el reprezintă „o discriminare pe motiv că membrii familiei nu înțeleg limba română atât de bine încât să știe despre ce e vorba în diagnostic”.
„Nu este ceva normal ca familia respectivă să fie expusă la așa ceva. Problema a fost comportamentul doctorului cu familia. A mai fost și o asistentă care și ea se întreba de ce fata nu înțelege limba română. S-a întâmplat această discriminare pe motive etnice”, a spus Racz Norbert.
Fata a fost externată luni, acum este acasă în Covasna și nu necesită alte intervenții medicale.
La rândul său, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, Călin Lazăr, a declarat corespondentului MEDIAFAX că instituția nu poate verifica acest caz întrucât părinții fetei nu au depus nicio sesizare.
„Părinții nu au depus nicio sesizare, am tot așteptat să vină. Restul sunt așa-ziși martori, nu a venit nimeni să ne spună exact ce s-a întâmplat, îmi trebuie o detaliere a faptelor ca să pot cere o notă explicativă acelui doctor care ar fi putut să aibă un mod inadecvat de adresare și pentru pacienții de limbă română, nu numai pentru cei de etnie maghiară. Se poate analiza incidentul dacă părinții depun o sesizare, este Consiliul Etic, se verifică ce exprimare a fost. Actul medical a fost făcut până la capăt în acest caz, așa cum trebuie, a fost îngrijită fata”, a spus Lazăr.
Întrebat cum comentează sesizarea CNCD, Călin Lazăr a afirmat că așteaptă o hârtie oficială în acest sens.