Prima pagină » Știri » O tânără din Olt susține că a fost victima unui viol, pus la cale de patru bărbați, printre care și un militar

O tânără din Olt susține că a fost victima unui viol, pus la cale de patru bărbați, printre care și un militar

O tânără din Olt susține că a fost victima unui viol, pus la cale de patru bărbați, printre care și un militar
Parchetul Militar București anchetează un caz de viol, în care patru bărbați din Deveselu, printre care un militar, sunt acuzați că au forțat o tânără de 18 ani să întrețină cu ei relații sexuale, după ce au sechestrat-o pe un câmp, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliție.

Incidentul s-a petrecut pe 15 iunie, fata mergând la Poliție să depună plângere în ziua următoare.

Ea a povestit că mergea la o întâlnire alături de o prietenă, când s-au întâlnit cu un cunoscut din Deveselu, care s-a oferit să le ducă cu mașina. El a oprit apoi în câmp și, împreună cu trei prieteni pe care i-a chemat acolo, au violat-o pe tânără.

Printre cei patru suspecți, toți din Deveselu, este un militar de la baza din localitate.

Dosarul, înaintat inițial Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, a fost înaintat Parchetului Militar București.