Prima pagină » Știri » O tânără din Oradea, stabilită de trei ani în Irlanda, a fost omorâtă de iubitul ei, tot român. Ce a declarat acesta poliției

O tânără din Oradea, stabilită de trei ani în Irlanda, a fost omorâtă de iubitul ei, tot român. Ce a declarat acesta poliției

O tânără din Oradea, stabilită de trei ani în Irlanda, a fost omorâtă de iubitul ei, tot român. Ce a declarat acesta poliției

O tânără din Oradea, stabilită de mai bine de trei ani în Irlanda, a fost ucisă într-un apartament chiar de logodnicul acesteia. Bărbatul a fost arestat. El ar fi spus că a omorât-o fără să-şi dea seama ce face.

Tânăra în vărstă de 30 de ani a fost ucisă în apartamentul în care s-a mutat în urmă cu câteva zile, situat în oraşul Ratoath dinCounty Meath. Vecinii sunt şocaţi de cele întâmplate, relatează presa irlandeză.

Potrivit The Irish Mirror, Ioana Mihaela a fost găsită moartă de poliţia irlandeză (Gardaí), în urma unui apel primit pe numărul de urgenţe.

„Poliția investighează moartea unei femei de 30 de ani, Ioana Mihaela Pacala, într-un apartament din Ratoath, Co. Meath, sâmbătă, 12 noiembrie”, a comunicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

Acesta a confirmat că autorul, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a fost reținut și ar fi trebuit să ajungă fața unui judecător astăzi.

Fata a fost sugrumată

Poliția a ajuns la apartamentul victimei în urma unui apel din partea unei prietene de-a fetei, Roxana, şi ea din Oradea, care a oferit informaţii şi presei irlandeze.

Ioana lucra ca agent de securitate, a spus Roxana. E a mai spus că o vizitase pe tânăra ucisă şi pe logodnicul ei, Andrei Dobra, doar cu o zi înainte de tragedie, iar bărbatul părea distras.

Sâmbătă, a mai spus ea, a fost apelată de mai mulţi membri ai familiei Ioanei, care erau îngrijoraţi de faptul că nu o pot contacta, iar logodnicul ei le-ar fi spus că este inconștientă.

Roxana a sunat imediat la numărul de urgenţă, apoi l-a apelat pe logodnic, care i-ar fi spus „cred că am omorât-o”, dar că a crezut că este un vis și, când s-a trezit, și-a văzut iubita moartă.

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției ... vezi toate articolele