O tânără bătută cu bestialitate de iubitul său a stat trei săptămâni în comă și acum are nevoie de ajutor pentru recuperare. ”El, șapte ani de pușcărie, ea, distrusă pe viață”
Denisa a fost bătută crunt de iubitul ei, pe o stradă din Zalău, și timp de trei săptămâni a stat în comă, ajungând de nerecunoscut. În luna aprilie, agresorul ei a fost condamnat, în primă instanță, la șapte ani de închisoare, pentru tentativă de omor. Tânăra a ajuns de nerecunoscut și de șase luni este în recuperare, dar costurile pentru toate procedurile sunt costistitoare.
Familia și prietenii tinerei au făcut un apel public la toți cei care pot să ajute la recuperarea Denisei.
”Aceasta a fost Denisa, o tânăra din județul Sălaj care avea toată viața înainte. Aceasta este Denisa, o leguma distrusă în bătaie de un călău pe care îl considera iubit. El, 7 ani de pușcărie, ea, distrusă pe viața dar … Când doctorii spuneau că nu are nici o șansă de supraviețuire, ea lupta și după 3 săptămâni de coma s-a trezit, vrea să lupte pentru viața ei, care i-a fost luată pe nedrept, dar are nevoie de noi toți. Are șanse mari de recuperare, dar cu costuri extrem de mari, pe care mama ei, o femeie singură de la țară, nu și le poate permite nici în 100 de vieți, dar cu ajutorul vostru, oameni buni și inimoși, poate să reușească. În poze, aveți atașat contul mamei, orice donație, cât de mică, e binevenita. Nu rămâneți indiferenți la asemenea drame, mână de la mână, putem face o lume mai buna”, este postarea de pe Facebook.
A fost bătută de prietenul său
Denisa a ajuns la spital în stare gravă, în noiembrie 2020, când avea 20 de ani, după ce a fost lovită cu pumnii în zona capului, în mod repetat, în plină stradă. Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, agresiunea a avut loc pe o stradă din municipiu, pe fondul consumului de alcool, iar agresorul a fost chiar concubinul tinerei, în vârstă de 25 de ani.
Cei doi aveau o relație de aproximtativ doi ani, iar într-o criză de gelozie, bărbatul a luat-o la bătaie pe Denisa, lovind-o în mod repetat cu pumnii în zona capului până când aceasta a căzut, inconștientă, pe trotuar. Deși era în stare gravă, bărbatul a dus-o pe Denisa la locuința unor prieteni, rămânând în continuare în stare de inconștiență. Agresorul a continuat să bea cu amicii și abia a doua zi, văzând că femeia este tot în stare de inconștiență, a sunat la 112 și a anunțat fapta comisă, scrie graiulsalajului.ro.
Tânăra a fost transportată la spital, iar agresorul a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior arestat preventiv.
Pe 21 aprilie, agresorul Denisei a fost condamnat de către magistrații Tribunalului Sălaj la șapte ani de închisoare cu executare. Pentru fapta sa, agresorul a fost obligat și la plata unor despăgubiri: 50.000de euro daune morale și 20.000 de lei despăgubiri materiale pentru Denisa, precum și aproximativ 70.000e lei către Spitalul Județean, Serviciul de Ambulanță Sălaj și către stat.
Sentința nu este definitivă și a fost deja contestată de tânărul acuzat de tentativă de omor. Judecata la Curtea de Apel Cluj a început în 7 iunie, când instanța a fost de acord să se facă o completare în raportul de expertiză care arată urmările bătăii crunte primite de Denisa în urmă cu aproape nouă luni. Următorul termen de judecată va fi în septembrie.