O tânără îşi va organiza nunta, dar şi propria înmormântare, după ce medicii au anunţat-o că mai are de trăit câteva luni
O tânără neozeelandeză în vârstă de 26 de ani îşi organizează nunta, dar şi propria înmormântare, după ce medicii au anunţat-o că mai are doar câteva luni de trăit, scrie Daily Mail.
Aceasta a povestit despre momentul în care medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit din cauza unei forme agresive de cancer la sân, chiar după ce a învins de două ori aceeaşi boală.
Geneva Wilson, din Noua Zeelandă, avea doar 24 de ani atunci când a fost diagnosticată pentru prima dată cu o formă rară şi agresivă de cancer la sân.
În ciuda şocului suferit din cauza diagnosticului, Geneva a povestit că totuşi a avut noroc pentru că a fost diagnosticată din timp, iar boala era într-un stadiu incipient şi astfel a primit mai multe variante de tratament.
Câteva luni mai târziu, după ce a trecut prin mai multe cure de tratament, medicii i-au spus tinerei că totul a trecut, însă ulterior boala a revenit într-un stadiu mult mai avansat.
Tânăra a luptat, din nou, şi a trecut prin mai multe tratamente, reuşind, încă o dată, să creadă că a învins boala nemiloasă.
Nunta și înmormântarea, în același timp
În prezent, la 26 de ani, Geneva a primit o veste tragică din partea medicilor care au supravegheat-o. Boala s-a întors şi i-a afectat şi plămânii, făcând-o să respire cu mare dificultate.
„Doctorii mi-au spus să folosesc din plin timpul pe care îl mai am”, a declarat Geneva Wilson pentru DailyMail. Asta după ce medicii i-au spus că mai are de trăit de la câteva săptâmâni până la câteva luni.
Geneva, care îşi organiza nunta înainte de a primi al treilea diagnostic, urmează să se mărite cu logodnicul ei, James, şi în acelaşi timp, a anunţat că îşi organizează şi propria înmormântare, alături de familie, pentru a-i ajuta pe aceştia să depăşească momentul.