Prima pagină » Știri » O tragedie care putea fi evitată. O femeie și cei șase copii ai săi au murit – UPDATE

O tragedie care putea fi evitată. O femeie și cei șase copii ai săi au murit – UPDATE

O tragedie care putea fi evitată. O femeie și cei șase copii ai săi au murit - UPDATE
O femeie și cei șase copii ai săi, cel mai mic având câteva săptămâni, iar cel mai mare 12 ani, au fost găsiți morți, joi, în locuința lor aflată la marginea unei comune din județul Vâlcea, primele date arătând că victimele s-au intoxicat cu monoxid de carbon, transmite corespondentul MEDIAFAX.

UPDATE: Vâlcea:Femeia găsită moartă împreună cu cei șase copii îi creștea singură, soțul său fiind în Suedia

Femeia găsită moartă împreună cu cei șase copii ai săi, în comuna Racovița (Vâlcea), îi creștea singură pe cei șase frați, într-o casă cu două camere, tatăl copiilor fiind plecat în Suedia, unde autoritățile presupun că trăiește din cerșit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unor reprezentanți ai administrației locale din comuna Racovița, cei șase copii și mama acestora au fost găsiți morți de către o cumnată a femeii, care joi a mers la locuința acestora, văzând că nimeni nu iese în curte.

Copiii – patru fete cu vârste de o lună, patru ani, cinci ani și 12 ani și doi băieți cu vârste de doi ani și șapte ani – au fost găsiți într-un pat, alături de mama lor, iar echipajele medicale care au ajuns la fața locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea acestora, fiind declarat decesul.

Cei șase copii și mama acestora locuiau într-o casă cu două camere, în suprafață de aproximativ 35 de metri pătrați, într-un cătun aflat la marginea comunei Racovița. În zonă nu există rețea de gaze, locuința fiind încălzită cu o sobă cu lemne.

Conform surselor citate, femeia își creștea singură copiii, după ce tatăl acestora, care este luat în evidențe ca fiind persoană cu handicap și care a lucrat ca văcar în sat, a plecat în Suedia, unde autoritățile presupun că trăia din cerșit. Ultima dată, bărbatul fusese acasă de Crăciun, când a petrecut sărbătorile alături de familie, după care a plecat din nou.

Localnicii spun că cel mai mic dintre copii, fetița în vârstă de nici o lună, nu apucase să fie botezată.

Deși proveneau dintr-o familie cu o situație financiară dificilă, copiii cu vârstă de școală frecventau cursurile școlii din localitate.

Cele șapte victime au fost descoperite joi, la orele prânzului, apelul la 112 fiind înregistrat în jurul orei 12.30.

Reprezentanții Poliției și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea spun că primele date arată că femeia, în vârstă de 31 de ani, și cei șase copii ai săi au murit intoxicați cu monoxid de carbon.


Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea, femeia, în vârstă de 31 de ani, și cei șase copii ai săi cu vârste cuprinse între câteva săptămâni și 12 ani, au fost găsiți morți în locuința lor situată în zona periferică a comunei Racovița, victimele fiind descoperite de către un vecin care a mers în vizită.

În urma primelor verificări, anchetatorii spun că, cel mai probabil, femeia și cei șase copii au murit intoxicați cu monoxid de carbon.

La ora transmiterii acestei știri, la fața locului se află echipe de polițiști.

O tragedie simlară a avut loc la Rovinari, unde în 12 ianuarie un bărbat și cei șase copii ai acestuia, cu vârste cuprinse între șase luni și șapte ani, au fost găsiți morți în garsoniera lor, autoritățile stabilind că victimele s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o instalație improvizată de încălzire.

Citește și