OAMENII CARE SALVEAZĂ VIEȚI. Pompierul care a salvat zeci de mii de oameni în ultimii 21 de ani: „Să îți ajuți aproapele este esențial”

„Avem intervenție”, se aude pe holurile vechi ale Detașamentului Special de Salvatori, înființat în 2001 și până de curând singurul din țară, din cartierul bucureștean Vitan. În mai puțin de un minut, mașina roșie de intervenții iese în goană în stradă, cu alarma pornită. Printre salvatori, Adrian Claudiu Farcaș (45 de ani), plutonier ajutant-șef.

Mărunțel de statură, slăbuț, dar cu o condiție fizică de invidiat, Fracaș este fost pompier. În prezent este alpinist salvator în cadrul ISU București. Alarma de astăzi este un caz fericit cu care se confruntă des – o mamă a fost închisă pe dinafară de către fata cea mică.

„Am avut inclusiv o bunică care a stat câteva ore pe balcon, săraca aproape a înghețat, până au auzit-o vecinii, pentru că nepoțelul ei în vârstă de un an și ceva a închis ușa dintre sufragerie și balcon”, povestește Adrian Claudiu Farcaș unul dintre cazurile fericite.

În locuințele blocate a găsit de multe ori și bătrâni morți. O imagine cutremurătoare, după cum mărturisește el.

Primul incendiu se vedea de la 10 km

Adrian Claudiu Farcaș a ajuns pompier „dintr-o întâmplare”, după cum spune chiar el. În 1989 s-a dus de bunăvoie în armată, însă niciodată nu a crezut că va fi repartizat la pompieri. După terminarea stagiului militar a fost timp de doi ani sculer matrițer, profesie la care și acum se gândește cu mare drag. Deteriorarea meseriei sale în anii imediat de după Revoluție l-a constrâns să o apuce pe un alt drum. Astfel, în 1992, s-a angajat la pompieri, într-un detașament din București.

Foto: Octav Ganea / Mediafax

Ca oricărui pompier, i-a rămas întipărită în minte prima zi de intervenție, deși a participat la zeci de mii de intervenții.
„Primul incendiu la care am participat a fost în armată, în vremea aia de demult. Erau fermele alea zootehnice uriașe cu căpițe de fân de 6 metri. Erau incendii destul de dese la astfel de ferme și atunci au ars trei căpițe din alea. Eu am făcut armata la Mediaș și se vedea incendiul de la Copșa Mică. Mai aveam vreo 10 km până la incendiu și îl vedeam. Era și noaptea pe la 12. Mergeam cu mașina și tot vedeam flacăra și ne întrebam de ce nu mai ajungem. Cu cât flacăra se mărea, cu atât ne temeam și ne întrebam ce poate fi acolo. Subofițerul ne instruia să fim atenți să nu facem decât ce zice el. Vedeam și în ochii lui puțină îngrijorare. Am muncit atunci până dimineața pentru că cele mai grele incendii sunt cele de paie. Era și iarnă și frig afară. Cred că să fi fost cât de mic, tot îți rămâne în minte primul incendiul”, povestește el.

Doi copii îmbrățișati, imaginea care îl urmărește și acum pe pompierul salvator

După acest prim incendiu au urmate multe altele la imobile, mașini, intreprinderi, la care Adrian Claudiu Farcaș nu le mai ține numărul.

„Când te duci la intervenție nu te marchează, ești absorbit să îți faci treaba cât mai bine, dar după ce vii la bază și te mai liniștești îți aduci aminte detalii de la cazul respectiv mai mult timp”. Imaginea poate cea mai pregnantă pe care Adrian Claudiu Farcaș nu o va uita niciodată este a doi copii care au murit într-un incendiu pentru că părinții lor improvizaseră o butelie din una cu aer de la un tractor pe care o încărcau cu gaz. „I-am găsit pe cei mici, unul de șapte ani și unul de nouă ani, veri, în brațe, erau lipiți unul de celălalt. La accidente cu oameni, copii nevinovați nu are cum să nu te marcheze”.

Din multele bătălii pe care le-a câștigat, pompierul salvator amintește acum de o bătrână, care a rămas blocată în balconul apartamentului ei ars aproape complet. „Era în balcon și striga. Nu mai avea haine pe ea, erau arse. Am reușit să o salvăm. Satisfacția a fost că am scos-o de acolo și am reușit să limităm flăcările să nu se extindă și la vecini”, povestește el în timp ce își freacă mâinile de zor.

Dincolo de viețile salvate, cea mai mare satisfacție a lui, pe vremea când era la stingere, era să folosească cât mai puțină apă pentru că astfel pagubele erau mai mici. „De exemplu, la un incendiu foarte mult se strică din cauza apei. La o garsonieră de la etajul opt, la un incendiu în bucătărie, să spunem, intervii și cei de la etajele inferioare nu au de suferit, poate cei de deasupra, doar de fum. Când bagi însă apă cu nemiluita se distruge tot până jos”.

„Meseria de pompier, mai sigură decât multe altele dacă se face corect”

Se spune despre pompieri sau alpiniști că au meserii periculoase, plutonierul ajutant-șef dezminte, susținând că „este mai sigură ca multe altele dacă se face corect”. „Eu cred că auzi de mult mai multe accidente la șoferii decât la pompieri. Acum de ce să mint, avem echipamente foarte bune. Acum este foarte mult mecanizat. Dacă îmi aduc aminte cum munceam acum 20 de ani și povestesc la colegii ăștia mai tineri ei spun că nu eram sănătoși. Ne improvizam scripete, ne băgam folie din plastic pe sub presantele alea. Iarna dacă înghețau pe tine rămâneai țeapăn. Dacă te opreai din muncă înghețai instantaneu iarna”, mai spune el, ținând să precizeze că una e curajul și alta e inconștiența.

„De multe ori te stăpânești să nu faci anumite chestii pentru a nu apărea ceva mult mai grav. Este mult mai importantă securitatea noastră, a pompierilor. Dacă eu mor pe la o intervenție nu pot să mai ajut apoi pe nimeni și le îngreunez și munca colegilor. Instructorul nostru de alpinism spunea că alpinismul este cea mai sigură misiune din lume, numai să îl faci corect”.

Cum era să își piardă viața în urmă cu două luni

Avansând în funcție, la Adrian a intervenit rutina. Sătul de instrucție cu militarii pompieri, a intrat în echipa Detașamentului Special de Salvatori, încă de la înființarea lui în 2001, după o serie de cursuri de pregătire. „Voiam ceva nou și zic că în ăștia 12 ani la salvatori am ceva experiență”.

Experiența și respectarea normelor pot să nu aibă, însă, nici-o valoare atunci când alții le pun viața în pericol cu bună știință atunci când îi cheamă în misiuni de salvare. „A fost o acțiune riscantă tare, în urmă cu două luni, în comuna Dobroești, din Ilfov. Am dat jos un electrician de pe un stâlp de la 53 de metri, la 220 de kilovolți, rămăsese pe izolatorii ăia de sticlă. A fost o pană de curent într-o sâmbătă, au fost chemați de acasă să remedieze problema. Ei spun că au oprit pe linia respectivă curentul, dar trebuia oprită și pe a doua linie, pe brațul celălalt al stâlpului. Afară fiind umiditate mare, cu ceață și frig, a făcut arc electric. Cu toate măsurile de împământare pe care le-au avut ei acolo, omul ăla a murit pe stâlp. Când ne-au chemat nouă ne-au spus că este vorba de un electrician care a făcut infarct. Ne-au dat asigurări că au oprit curentul. Eu și un coleg ne-am urcat crezându-i. I-am dat drumul jos. Pe urmă am aflat cum a murit. Și nouă ne-au garantat că au oprit curentul și la fel nu îl opriseră. Puteam să dăm în primire toții. Dacă eu văd pericolele, știu să mă feresc și să îi feresc și pe ceilalți, dar dacă eu nu știu de ele, e greu”.

Pe lângă curaj, un salvator trebuie să aibă motivație, este de părere pompierul alpinist. „Și dacă mergi pe stradă și vezi pe unul căzut te apleci, nu poți să treci mai departe.

„De multe ori cei care se uită, rude, vecini sau pur și simplu gură-cască te încurcă pentru că în loc să faci treaba ta trebuie să stai să convingi pe fiecare în parte, să le dai explicații, pe când tu nu ai timp de asta. Devin violenți, în special la înecați, la surprinși de mal de pământ, copil prins în dedesubt. Dacă unul vine și zice că pompierii sunt proști, toți spun asta. Dar asta e, noi trebuie să ne mobilizăm. Până ne vom mai educa, mai e. Românul e bun la toate. Dacă îl întrebi pe unul pe stradă de pompieri zice că și el poate fi, chiar cel mai bun”.

Foto: Octav Ganea / Mediafax

Și-a îndreptat băiatul către o altă meserie

Adrian Claudiu Farcaș este din București, dar are colegi care vin chiar și de la Târgu Jiu pentru fiecare tură, despre care spune că le este însă destul de greu.

Băiatul pompierului alpinist are 21 de ani și este student la farmacie. Se poate spune că va ajunge tot salvator, deși tatăl său mărturisește că i-a spulberat visul din copilărie de a-i călca pe urme. „Devenise chiar o obsesie cu pompierii. Orice voia era legat de pompieri – mașină de jucărie, cască, unifromă. Cred că poate era mândru de mine. Eu nu sunt însă de principiul că copilul trebuie să urmeze cariera tatălui, ci să înainteze”.

Plutonierul și-a ținut departe și soția, care lucrează ca vânzătoare, de profesia lui. „Mă mai întreabă ce am făcut la muncă și îi spun că am fost la una, două, trei intervenții și atât. Cum să îi zic pe unde mă duc eu? Face infarct sau mă sună din 5 în 5 minute să mă întrebe ce fac și să îmi spună să am grijă. Nu are rost. Nu cred că cunoaște trei patru colegi de aici. M-a mai văzut pe la televizor pe la diferite intervenții. ‘Aoleu, unde te-ai suit’? ‘Stai, mă, liniștită că eram asigurat și să fii vrut nu mi s-ar fi întâmplat ceva’, îi spun și eu. Ce să îi povestesc eu? Să rămână plăcut surprinsă de ce fac eu pe aici, cum l-am găsit pe unul mort de două săptămâni prin casă. Oricum, sunt sigur că nu ar înțelege”, afirmă el, zâmbind.

Vecinii îl știu că lucrează la ISU după ce l-au văzut de mai multe ori la televizor. Adrian pompierul, îi spun.

Despre meseria lui spune că este una umanitară. „Să îți ajuți aproapele este esențial, dacă nu ai chestia asta, vii aici ca să ai de unde să pleci acasă”, consideră salvatorul.

Deși la intervenții muncește mult, resimte puternic uzura când se află în subunitate. „Noi aici ne autogospodărim. Nu vine nimeni din afară să ne șteargă praful. Eu zic că suntem ca la mânăstire, tundem gazonul, trandafirii.

Punem pomi aici. Dacă ne învârtim aici 24 de ore, trebuie sa facem asta. Vorba unui comandant, o treime din viață stăm aici. Acasă poate nu stau toată ziua. Soția pleacă la serviciu, fi-miu e la facultate, mă văd cu ei seara. Aici stau cu aceeași oameni 24 de ore”, conchide el.