Prima pagină » Știri » Obreja, la DNA: Vîntu îmi spunea «Ia banii. Vrei să ți-i pun în brațe, ți-i dau»

Obreja, la DNA: Vîntu îmi spunea «Ia banii. Vrei să ți-i pun în brațe, ți-i dau»

Obreja, la DNA: Vîntu îmi spunea «Ia banii. Vrei să ți-i pun în brațe, ți-i dau»
Fostul președinte al FRB, Rudel Obreja, a declarat luni, la intrarea în sediul DNA, că a venit să aducă mai multe documente în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influență, el precizând că Sorin Ovidiu Vîntu îl îndemna să ia banii, în timp ce martorul susține acum contrariul.

„Vîntu îmi spunea «Ia banii. Vrei să ți-i pun în brațe, ți-i dau». În câteva rânduri. Nu toate convorbirile mele cu Vîntu au fost înregistrate. Din câte înțeleg, Vântu anunța momentul când eu ajung acolo. Nu exista întâlniri în trei, exista doar întâlniri între mine și Vîntu. Martorul spune că eu îl convingeam pe Vântu să-mi dea un milion, dar eu lui Vîntu îi spuneam «Nu». Și vine martorul și spune că eu îi spuneam lui. Banii erau în discuție pentru procentul de la drepturi litigioase. E o afacere de multe milioane”, a spus Obreja.

Întrebat despre ce afacere era vorba, fostul președinte al Federației Române de Box (FRB) a răspuns: „Drepturi litigioase. Documentele le voi prezenta chiar azi (luni – n.r.) la DNA. Toate documentele legate de aceste drepturi litigioase sunt la instanțele la care am compărut până în acest moment. Nu l-am ales partener pe Vîntu, în piață există o penurie de cash. Am mai fost la cineva înainte, un personaj foarte cunoscut în domeniul afacerilor, și a refuzat să intre în afacere. Are și el destule investiții”.

Referitor la măsura arestului la domiciliu, Obreja a spus că se bucură să nu mai fie încarcerat, pentru că așa poate să fie alături de copiii lui.

„E plăcut pe de o parte, pentru că sunt aproape de copii mei. Am trecut printr-o experiență pe care nu o doresc nimănui. Chiar pentru un om puternic ca mine e foarte dificil să treci prin așa ceva. Vă mărturisesc că nu aș vrea să mai ajung acolo niciodată. Nu arăt eu ca un om care trebuie păzit. Poliția vine la mine, își face datoria. Vine la mine la ușă și facem procese verbale. E o procedură. Și aici, la DNA, am venit pe un traseu stabilit. Eu anunț când plec, când mă întorc. Așa e regulamentul, așa trebuie să fac. Nu pot merge în altă parte decât la solicitarea organelor judiciare. Am doar două interdicții: de a părăsi domiciliul, în condițiile menționate, și să nu iau legătura cu cei doi martori. Cu unul nu am cum, iar cu celălalt nu iau nici dacă ar vrea el”, a declarat el.

Rudel Obreja se află, din 5 martie, în arest la domiciliu pentru 30 de zile, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel București, care a înlocuit măsura arestului preventiv, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au cerut în 4 martie, la Tribunalul București, prelungirea măsurii arestului preventiv în cazul lui Rudel Obreja, cercetat pentru trafic de influență. Instanța a dispus însă ca Obreja să stea în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Decizia a fost contestată de procurori la Curtea de Apel București, care în 5 martie a respins recursul și a dispus schimbarea măsurii arestului preventiv în cazul lui Obreja cu arestul la domiciliu.

În următoarele 30 de zile, Obreja nu poate părăsi locuința, fără permisiunea instanței și este obligat să se prezinte în fața procurorilor sau judecătorilor ori de câte ori este chemat.

Fostul președinte al FRB a fost arestat preventiv în 5 februarie, în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influență.

Obreja spunea, în 13 februarie, că denunțătorul din dosarul său este Sorin Ovidiu Vîntu, iar cauza ar fi urmarea unei „înscenări” a acestuia. Obreja arăta că ar fi fost amenințat cu moartea de către Vîntu. „Cu moldovenii lui a spus că îmi ia gâtul”, afirma fostul președinte al Federației Române de Box.

Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014, Obreja a pretins de la un denunțător un milion de euro. În schimbul banilor, susțin anchetatorii, fostul președinte al FRB „a lăsat să se creadă că are influență asupra judecătorilor din completul învestit cu soluționarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât îi va determina să pronunțe o hotărâre favorabilă denunțătorului”. Hotărârea avea în vedere judecarea recursului declarat de denunțător, în calitate de inculpat în respectiva cauză penală, împotriva unei soluții de condamnare la pedeapsa închisorii, a precizat DNA.

Rudel Obreja a impus ca 200.000 de euro din suma cerută să-i fie dată înainte de pronunțarea hotărârii, iar diferența, după obținerea soluției favorabile, potrivit procurorilor anticorupție.

„Pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Obreja Rudel a susținut că persoanele pe lângă care își exercita influența i-au transmis denunțătorului, prin intermediar, că va obține cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a ‘noului cod’ (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare NCP și NCPP)”, a mai arătat DNA.

Recursul din dosarul denunțătorului a fost soluționat anterior datei de 1 februarie 2014 și a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă.

În 24 ianuarie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv de instanța supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa – condamnat în 2006 în legătură cu prăbușirea FNI.

Rudel Obreja a fost în fața procurorilor anticorupție și în dosarul galei „Campion pentru România”, fiind audiat în legătură cu organizarea meciului în care Lucian Bute a boxat cu francezul Jean-Paul Mendy, în 2011.

Citește și