Octavian Grecu, zis „Butoane”, ARESTAT în dosarul de evaziune fiscală
Octavian Grecu, zis „Butoane”, ginerele senatorului Măgureanu, Sorin Găzdac, Nicole Saikaly și alte 17 persoane au fost arestați preventiv de Tribunalul București, instanța urmând să ia, joi, o decizie și în cazul celorlalți învinuiți din dosarul de evaziune fiscală.
Doi judecători ai Tribunalului București au dezbătut, miercuri noapte, în două complete diferite, propunerea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) de arestare preventivă a 39 de persoane implicate în dosarul de evaziune fiscală, în care prejudiciu produs de membrii grupării în perioada 2010-2012 a fost estimat la peste 40 de milioane de euro anual.
Instanța a decis ca un lot de 20 de persoane să fie judecat de un magistrat, iar un alt lot de 19 persoane de către un alt judecător.
Din cele cu 20 de persoane din primul lot fac parte Octavian Grecu, zis „Butoane”, ginerele senatorului Cezar Măgureanu, Adrian Sorin Găzdac, omul de afaceri de origine libaneză Nicole Saikaly, cunoscut în presa mondenă drept fostul iubit al Ginei Pistol, Daniel Nițu, director la firma acestuia, Cristian Valeriu Sava, Mădălina Elena Năipeanu, Nadia Păcală, Andrei Valentin Găzdac, Ștefan Aurel Drugă, Florin Bogdan Silinescu, Valeriu Muja, Doru Moale, Lili Florin Deliu, Marian Bordei, Bogdan Moise, Stelian Ficleanu, Marius Petrache, Svetlana Anton, Florin Mihai Dumitriu și Valentin Rus.
Instanța a dispus, miercuri noapte, în cazul tututor celor 20 de învinuiți din acest dosar arestarea preventivă pentru 29 de zile. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București.
Din al doilea dosar, în care procurorii au propus arestarea a 19 persoane, fac parte Nicușor Drăgan, director general adjunct al ANAF, Dan Stroe, director de achiziții în cadrul ANAF, Tudor Constantin, Vasile Petre, Mirela Doina Petrescu, Florin Ivănuș, Viorel Cazan, Ionel Petcu, Neculai Martaș, Stelian Vintilă, Marian Eduard Gusti, Mircea Rădină, Ionuț Robert Chiripuș, Gabi Mircea Fertu, Marius Sorin Cune, Luca Galavotti, Alin Mihai Teodorescu, Emil Marius Cilibeanu și Sorin Stuparu.
Instanța urmează să ia joi o decizie în cazul acestora.
În cursul judecării celor două dosare, mai mulți dintre învinuiți, printre care Nicole Saikaly și Octavian Grecu, au părăsit boxa arestaților, după ce ordonanțele de reținere pentru 24 de ore emise pe numele lor au expirat.
Cele 39 de persoane au fost reținute miercuri în dosarul de evaziune fiscală, procurorii DIICOT cerând instanței arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.
Ordonanțele de reținere au fost emise în urma audierilor începute marți, când la sediul DIICOT au fost aduse peste 120 de persoane.
Potrivit unor surse judiciare, fiica senatorului Cezar Măgureanu, Raluca Ioana Găzdac, învinuită în dosar, este gravidă în luna a patra și a fost lăsată să plece marți seară.
Sursele citate au precizat că anchetatorii au emis mai multe ordonanțe de instituire a sechestrului asigurător pe numeroase bunuri mobile găsite la domiciile celor percheziționați sau la firmele acestora. Astfel, precizează sursele citate, au fost puse sub sechestru mai multe autoturisme de lux, importante sume de bani, dar și bunuri mobile.
Nicole Saikaly era lider al unui palier din circuitul evazionist care îi mai includea, printre alții, pe ginerele și fiica senatorului Cezar Măgureanu, Sorin și Raluca Găzdac, dar și opt bulgari, potrivit unor procese verbale ale procurorilor, obținute de MEDIAFAX.
Într-unul dintre documente, procurorii menționează că grupul de criminalitate organizată, cu legături transfrontaliere, care a acționat din 2009, este format din Sorin Stuparu, Sorin Găzdac, Valentin Andrei Găzdac, Raluca Găzdac, Ștefan Drugă, Marius Cune, Nicole Saikaly, Daniel Nițu, Cristian Sava, Tudor Constantin, Neculai Marataș, Mircea Rădină, Liviu Popovici și opt cetățeni bulgari.
Grupul infracțional era specializat în obținerea unor importante beneficii financiare în urma derulării unor operațiuni de import sau achiziții/livrări intracomunitare cu diverse categorii de bunuri, neînregistrarea în documentele contabile a tuturor operațiunilor realizate și/sau înregistrarea de operațiuni nereale, în scopul obținerii ilegale de TVA, se precizează în documentul prin care procurorii i-au adus la cunoștință învinuirile lui Viorel Bulearcă – om de afaceri din Pitești, patron al firmelor Bunbusinesselite BBE SRL și Stefaris Tabachi SRL.
Potrivit aceluiași document, Bulearcă – acuzat de sprijinire a unui grup infracțional organizat – a pus la dispoziția membrilor acestuia cele două firme ale sale, „care au fost utilizate în activități de comerț evazionist cu mărfuri de larg consum (zahăr, orez, oțet, ulei de floarea soarelui), cu circuite comerciale frauduloase complexe, vizând sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin declararea de achiziții și livrări intracomunitare fictive, inițiate și operaționalizate de SC Novicio Food & Beverage SRL (firma lui Saikaly – n.r.), atât în relație cu palierul acțional coordonat de Stuparu Sorin, cât și cu cel coordonat de Găzdaru Sorin Adrian, ambele circumscrise intereselor financiare ale grupului de firme Lemarco (reprezentat de Tudor Constantin – n.r.)”.
Potrivit unui alt document al procurorilor, Nicole Saikaly era liderul unuia dintre palierele circuitului evazionist.
„Învinuitul Nicole Saikaly se numără, alături de învinuitul Daniel Nițu, printre liderii unui palier din circuitul evazionist de mare amploare, axat în principal pe comerțul cu zahăr și produse agricole, derulat prin intermediul societăților Novicio Food & Beverage SRL, deținută în mod direct, și MLS Invest Trading, aparținând fiicei sale, Mary Lavinia Saikaly, și ginerelui său, Michel Aramouni, societăți care, în perioada de referință, au fost beneficiare ale unei părți importante a mărfii comercializate de gruparea infracțională, atât pe filiera coordonată de Sorin Stuparu, cât și pe cea coordonată de Sorin Adrian Găzdac, ocupându-se cu ambalarea zahărului vrac provenit de la aceștia, dar și a celui provenit de la grupul de firme Lemarco și, ulterior, de vânzarea produsului finit către o altă societate comercială controlată de membrii rețelei, în cadrul circuitelor infracționale inițiate și operaționalizate de membrii grupării, cu activități de comerț evazionist cu mărfuri de larg consum (zahăr, orez, oțet, ulei de floarea soarelui), vizând sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, inclusiv prin declararea de achiziții și livrări intracomunitare fictive. În aceste condiții, învinuitul Nicole Saikaly a recurs la înregistrarea în contabilitatea societăților deținute în mod direct sau indirect a unor operațiuni patrimoniale nereale, fie de revânzare a bunurilor provenite din spațiul intracomunitar către companii din state comunitare (în timp ce marfa a fost comercializată pe teritorul României fără documente legale ori cu documente nereale), fie de achiziții de bunuri din România (cu TVA 24%), care să compenseze valoarea TVA-ului datorat, urmate eventual de comercializarea tot fictivă a acestora în alt stat comunitar (cu TVA 0)”, se arată în documentul citat.
La sediul DIICOT – Structura Centrală au fost aduse la audieri, marți, peste 120 de persoane în cazul cărora a fost începută urmărirea penală pentru constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani.
Senatorul de Giurgiu Cezar Măgureanu, fiica și ginerele său sunt implicați într-o rețea de evazioniști, alături de Octavian Grecu, zis Butoane, de șefi din ANAF, de comisari ai Gărzii Financiare Centrale și din Giurgiu și ai Direcției Finanțelor Publice Giurgiu, potrivit procurorilor DIICOT.
Cezar Măgureanu a fost citat să se prezinte la DIICOT joi, la ora 13.00, el fiind învinuit în dosarul de evaziune fiscală.
În acest caz, DIICOT a făcut, marți dimineață, 256 de percheziții în București și în județele Giurgiu, Argeș, Ilfov, Buzău, Gorj, Dolj, Timiș, Bihor, Constanța și Vâlcea.
Potrivit procurorilor, în perioada 2010 – 2012, gruparea infracțională a produs bugetului de stat un prejudiciu de peste 40 de milioane de euro anual, prin crearea unui circuit evazionist complex.
Activitatea grupului infracțional a vizat tranzacțiile comerciale intracomunitare cu zahăr și a gravitat în jurul firmelor sau grupurilor de firme Lemarco SA București – reprezentată de Tudor Constantin, Ductil Rom SA București – reprezentată de Sorin Stuparu, Novicio Food &Beverage SRL Ilfov – reprezentată de Nicole Saikaly, Vega Trade Comodities SRL Giurgiu – reprezentată de Sorin Adrian Găzdac și Livia Ioana Găzdac, s-a precizat într-un comunicat de marți al DIICOT.
Procurorii DIICOT spun că activitatea infracțională a acestora, toți învinuiți în dosar, a fost sprijinită în diferite forme de Nicușor Drăgan, director general adjunct în cadrul ANAF, Dan Stroe, director achiziții în ANAF, Elena Mădălina Năipeanu, angajat al Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP Giurgiu), Nadia Păcală, comisar în cadrul Gărzii Financiare Centrale, George Popa, Bogdan Ionescu, Marin Zăbavă, Stelian Sebe, Mihăiță Penciu, toți comisari în cadrul Gărzii Financiare Giurgiu.
De asemenea, activitatea infracțională realizată în județul Giurgiu a fost sprijinită de Octavian Grecu, zis „Butoane”, învinuit în dosar, au precizat procurorii.
La activitatea infracțională a soților Sorin Adrian și Raluca Livia Ioana Găzdac a contribuit și senatorul Cezar Mircea Măgureanu, socrul și, respectiv, tatăl acestora. Procurorii au precizat că, dată fiind calitatea acestuia de senator, contribuția lui va fi analizată într-o cauză penală separată.
Agenția MEDIAFAX relata, în octombrie 2011, că Octavian Grecu, cunoscut sub numele de Butoane, apare ca girant într-un contract de împrumut între firma ginerelui senatorului de Giurgiu Cezar Măgureanu și o instituție bancară, în același contract fiind girant și fiica parlamentarului, cu toate bunurile pe care le deține în proprietate.
Numele lui Octavian Grecu a revenit în atenția presei în contextul agresiunii căreia i-a căzut victimă baschetbalistul american Chauncey Hardy, într-un bar din Giurgiu, agresiune soldată cu moartea sportivului.