OFICIAL. Senatul a decis: Şeful Poliţiei Române va fi numit de ministrul Afacerilor Interne, fără decizia premierului
Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de marţi, propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. Prin modificările aduse de senatorul PSD Liviu Tit Brăiloiu, inspectorul general al IGPR va fi numit de ministrul Afacerilor Interne, nu prin decizia premierului, cum era stabilit până acum.
În forma iniţială, era precizat că Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, după consultarea Corpului Naţiona al Poliţiştilor.
Nici în cazul numirii sau elberării din funcţie a directorului general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi al inspectorilor şefi ai inspectoratelor de poliţie, consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor nu mai e necesară.
Care sunt motivesele schimbării?
Propunerea legislativă mai stabileşte că „în cazul instituirii stării de urgenţă ori al unor situaţii excepţionale în care este afectată grav ordinea publică, coordonarea aplicării măsurilor dispuse prin decret revine IGPR”, iar în stare de urgenţă „Poliţia locală, în totalitate sau numai în anumite unităţi administrativ-teritoriale, îşi va desfăşura activitatea în subordinea IGPR”.
Motivele invocate se referă la „eficientizarea conducerii operative a Politiei Române”.
Proiectul a fost respins de Camera Deputaţilor, în noiembrie 2019, însă Senatul a dat, marţi, vot decizional, de adoptare.