Oficialii români recunosc: Copiii abandonați de la naștere în orfelinate au „probleme psihice grave și o inteligență redusă”

Copiii abandonați care ajung în instituții de plasament încă de la naștere prezintă un risc crescut de întârzieri importante în dezvoltare, de la probleme psihiatrice diverse și serioase, până la afectări ale dezvoltării cognitive. Aceștia au și probleme de discernământ, de control al impulsurilor și de păstrare a amintirilor, sunt concluziile primului studiu demarat în urmă cu 13 ani de o echipă de cercetători americani în România și prezentat miercuri în prezența reprezentanților autorităților din domeniu.

În opinia cercetătorilor americani Nathan Fox, de la University of Maryland, Charles Nelson, de la Harvard University și Charles Zeanah, de la Tulane University, evitarea instituționalizării înainte de vârsta de doi ani generează niveluri crescute de activitate cerebrală și un scor al inteligenței (IQ) mai mare.

În anul 2000 cei trei cercetători americani au demarat un studiu asupra copiiilor abandonați încă de la naștere și crescuți în instituțiile din București. Ei au fost împărțiți aleatoriu în două grupuri, unul continuând să trăiască în centre, iar celălalt plasat în asistență maternală sau în familie. Copiii au fost monitorizați și evaluați medical, psihologic și psihiatric pe parcursul primilor 12 ani din viață.

Studiul, denumit Bucharest Early Intervention Project (BEIP), a fost conceput astfel încât să examineze efectele instituționalizării asupra dezvoltării creierului și comportamentului copiilor și să determine dacă aceste efecte pot fi remediate în cazul dezinstituționalizării, în acest caz plasamentul în asistență maternală sau în familie.

La momentul începerii studiului, asistența maternală era un program puțin dezvoltat la nivelul Bucureștiului, astfel că BEIP a recrutat 58 de asistenți maternali care au fost formați și plătiți să îngrijească 68 de copii.

„Studiul aduce probabil cele mai detaliate informații disponibile până în prezent cu privire la efectele experienței pe care o are creierul și funcționarea creierului cu privire la dezvoltarea comportamentului la copil. Cercetarea arată și importanța intervenției timpurii: cu cât copiii sunt plasați mai repede într-o familie, cu atât mai repede se recuperează. Este dovada cea mai puternică din punct de vedere științific că ei se dezvoltă mai bine în cadrul familiei”, a declarat miercuri profesorul Charles Zeanah, de la Tulane University. Afirmațiile au fost făcute în cadrul conferinței „Efectele instituționalizării asupra dezvoltării copilului. Observație, diagnostic, prevenire a consecințelor de lungă durată”.

Copiii instituționalizați pot dezvolta și scleroza în plăci

Profesorul Charles Nelson, de la Harvard University, a menționat că în urma analizei anatomice a creierului copiilor de 8 – 10 ani instituționalizați s-a constatat o reducere a materiei cenușii și albe, „ceea ce înseamnă că există o substanță în creier, melina, a cărei absență poate duce la scleroza în plăci”.

„Nu doar că s-a constatat o activitate redusă a creierului, dar am văzut o reducere a creierului și al numărului total de neuroni din creier”, a afirmat profesorul Charles Nelson.

În cazul copiilor care aveau până în doi ani când au fost scoși din instituție și au fost plasați în familie s-a constatat o îmbunătățire a activității creierului, dar și efecte foarte bune asupra coeficientului de inteligență și vizavi de atașament.

„Nu am văzut efecte benefice în toate cazurile. Au fost situații în care nu s-au văzut îmbunătățiri dar aceste situații au fost în cazurile în care nu au fost scoși din instituții suficient de repede”, a mai spus profesorul de la Harvard.

Potrivit acestuia, aspecte ale funcțiilor cognitive și ale abilităților de a planifica care nu au fost îmbunătățite odată cu plasarea în cadrul familiei. „Vârstele la care au fost plasați în familie au fost de 20 – 22 de luni. Dacă ar fi fost plasați mai devreme recuperearea ar fi fost semnificativă și completă. Mesajul este că instituționalizarea are un efect foarte mare asupra creierului, iar efectele nu sunt doar de durată, ci și constante.

Cercetarea efectuată de profesorii americani mai arată că copiii cu un istoric de instituționalizare au mai multe probleme de acest tip față de cei neinstituționalizați. „Când acești copii au fost duși în asistență maternală, unele probleme psihiatrice, anxietatea, depresia au fost rezolvate”, a declarat profesorul Nathan Fox, de la University of Maryland.

Potrivit acestuia, copiii instituționalizați au o incidență mai mare de deficit de atenție, problemă care nu a fost rezolvată prin plasarea în familie. „În ceea ce privește atașamentul, capacitatea copilului de a dezvolta relații cu un adult, copiii din instituții nu puteau să dezvolte relații cu lucrătorii sociali, dar când i-am scos și i-am plasat în familie, au putut dezvolta relații cu asistenții maternali. În plus, copiii care au crescut în instituții au competențe sociale reduse spre deosebire de cei scoși din instituție”, a mai spus cercetătorul.

Concluzia studiului este că instituționalizarea are așadar efecte negative pentru dezvoltarea intelectului copiilor și pentru dezvoltarea capacității lor sociale, iar intervenția timpurie, până la doi ani, este esențială în procesul de recuperare. „Am măsurat și coeficientul de inteligență și am descoperit că atunci când un copil e scos din instituție la o vârstă fragedă, IQ-ul crește foarte mult: copiii din asistență maternală au avut la vârsta de 12 ani un IQ mai bun decât cei din instituții”, a adăugat profesorul Nathan Fox.

Reprezentanții autorităților, dar și specialiștii în domeniu au afirmat că acest studiu ar trebui urmat de schimbări în sistemul de protecție.

Directorul executiv al Institutului pentru Dezvoltarea Copilului (IDC), Bogdan Simion, a afirmat că „România este departe de a aduce lucrurile pe făgașul normal” în privința situației copiilor abandonați.

„Dacă în 1990 existau 5,5 milioane de copii, iată că în 2012 mai aveam doar 3,8 milioane de copii, cu un trend de scădere spre 3,6 milioane. Ca atare, orice fel de copil pe care îl pierdem în sistemul de protecție devine din ce în ce mai important pentru viitorul României”, a explicat Bogdan Simion.

La rândul ei, președintele Federației ONG-urilor pentru Copil (FONPC), Gabriela Coman, a declarat că „studiul este un motiv în plus de a analiza posibilitatea de a închide treptat instituțiile și de a respecta dreptul copilului de a fi crescut în familie, însă asta ar trebui să însemne politici mai ample de asistență socială, nu doar închidere de instituții”.

„E un lucru foarte important că astăzi avem, prin prisma Institutului pentru Dezvoltarea Copilului, o nouă reliefare a realității care arată că locul copiilor este lângă cei care le pot oferi afecțiunea și grija de care au nevoie. Continuăm așadar să mergem pe aceeași linie a dezinstituționalizării, pentru că locul copiilor nu este în instituție, e în familie”, a declarat Codrin Scutaru, secretar de stat în Ministerul Muncii.

În cadrul cercetării au fost analizați în paralel 136 de copii institutionalizați și alți 72 de copii din comunitate, care nu au fost instituționalizați niciodată. Copiii din comunitate au constituit grupul martor, a căror dezvoltare a fost comparată cu cea a copiilor instituționalizați. Din acest ultim grup, 68 de copii au fost plasați în asistență maternală profesionistă sau în plasament familial de către Comisiile de Protecție a Copilului, iar alți 68 au beneficiat în continuare de o măsură de protecție rezidențială, având în vedere că DGASPC nu a identificat o soluție de îngrijire familială pentru ei. Cei trei cercetători au monitorizat practic evoluția și dezvoltarea tuturor acestor copii.

Studiul în cauză este primul de acest tip efectuat în România.