Olandezul suspect de uciderea fetiței din Dâmbovița, lăsat să plece din țară pentru că nu era suspect / Cum arată bărbatul

Publicat: 23 09. 2019, 15:54

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Camelia Matei, a declarat, pentru MEDIAFAX, că cetățeanul olandez, principalul suspect în cazul crimei din Dâmbovița, a putut părăsi România, la bordul unui avion, întrucât „la momentul respectiv nu existau dovezi incriminatoare”.

„La momentul respectiv nu existau dovezi incriminatoare. Cercetările nu-l indicau drept suspect”, a declarat Matei.

Camelia Matei a adăugat că analizele de laborator vor indica dacă fetița de 11 ani, răpită și apoi ucisă, a fost agresată sexual sau nu.

La rândul lor, surse din Poliția de Frontiera au precizat, pentru MEDIAFAX, că polițiștii nu îl puteau opri să plece din țară deoarece olandezul nu era suspect și nici fusese dispusa o măsură preventivă pe numele lui.

Cetățeanul olandez a ajuns în România miercuri. Fetița de 11 ani din localitatea Gura Suții, județul Dâmbovița, a fost dată dispărută vineri, în condițiile în care nu a mai ajuns acasă de la școală. Ea a fost găsită moartă duminică, pe un câmp din comuna Produlești.

Potrivit anchetatorilor, fetița a fost ucisă la un interval de maxim 30-35 de minute de la momentul răpirii, care a avut loc vineri, la ora 17.16.

Medicii legiști au stabilit că fetița a murit sugrumată cu pantalonii care erau pe ea.

Imagini cu mașina închiriată de cetățeanul olandez au fost surprinse de camerele de supraveghere vineri, în localitatea Gura Suții, județul Dâmbovița. Primarul din localitatea Gura Suții, Dinu Constantin, a spus că mașina nu a stat mai mult de 5 minute pe raza localității.

Probe cu ADN-ul cetățeanului olandez au fost ridicate din locuința închiriată de acesta în București și au fost trimise la Institutul Național de Criminalistică.

Olandezul suspectat că a ucis fetița a plecat sâmbătă din România.

Observator.tv a publicat o fotografie a suspectului în crima din județul Dâmbovița.

Foto: Observator.tv